„Excursul istoric pe care îl propune Moyn în paginile acestei cărți trebuie citit astăzi ca o invitație la a privi și înțelege drepturile omului în contingența lor. O asemenea privire critică ne poate permite să ne rupem de un anume defetism prevalent – și nu fără motive legitime – în rândurile progresiste, precum și de un ton alarmant în cercurile liberale ce continuă să ignore – spre detrimentul tuturor – condițiile istorice ale hegemoniei drepturilor omului. Apropiindu-ne astfel de centrul argumentului lui Moyn, miza contemporană a acestei cărți ne poate apărea cumva mai clar. De-a lungul Ultimei utopii, istoricul repetă un lucru foarte simplu: drepturile omului, așa cum le știm, au apărut ca obiect al unui discurs, într-un context istoric precis, și anume anii 1970. Or practicile, orizontul intelectual și politic al acelor ani impun o marcă, am spune, pe urmele lui Walter Benjamin, un index istoric ce permite lectura lor, determinată de un anume aranjament al puterii. Drepturile omului sunt rezultatul retragerii vechilor proiecte emancipatoare colective: revoluția, lupta sindicală, lupta decolonială, mișcarea antisegregaționistă și antirasismul militant. Pentru a susține acest argument, Moyn se angajează într-o analiză susținută, în ceea ce apare a fi o luptă aproape eroică, pe de o parte cu un tip de istorie monumentală a „drepturilor omului”, și pe de alta, cu materialitatea relațiilor de putere ce le produc și le traversează.” (Cosmin Cercel)
Din cuprins:
Umanitatea înainte de drepturile omului
Moarte la naștere
De ce anticolonialismul nu a fost o mișcare a drepturilor omului
Puritatea acestei lupte
Dreptul internațional și drepturile omului
Povara moralității
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota