Dificultatea maximă atunci când rogi pe cineva să îţi vorbească despre propria sa copilărie rezidă în primul rând în capcana de a-ţi interpreta lucrurile şi trăirile din trecut printr-o grilă de analiză, de decriptare pe care a dobândit-o mai târziu.
Interviurile care se regăsesc în această carte nu sunt doar pentru generaţiile care au învăţat să citească la lumina unui cuptor, în momentul în care se lua curentul, ci şi pentru generaţiile care vor fi curioase să afle cum au trăit părinţii şi bunicii lor.
Partea goală a paharului este aceea că am apucat să trăim agonia totalitarismului, că am apucat să vedem la ce duce partidul unic şi dihotomia dintre ceea ce vorbeşti acasă şi ceea ce spui la şcoală. Iar partea plină este aceea că, tocmai din acest motiv, am prins apoi un moment unic, efectiv istoric. Am fost o generaţie infinit mai norocoasă decât cea a părinţilor noştri, care se năşteau în anii ultimului război (plus sau minus) şi care chiar au trăit comunismul din plin, cu dealurile şi văile sale. Noi am avut imensa şansă de a fi contemporani, în plină tinereţe, cu prăbuşirea acelei utopii. Drept care, într-un fel, noi am trăit comunismul ca pe o boală a copilăriei — de genul celor total neplăcute pe moment, cu febră, usturimi şi mâncărimi uneori, care-ţi mai lasă eventual şi ceva semne, dar care finalmente nu te omoară şi te imunizează pentru mai târziu.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota