Eşti energie în continuă schimbare şi mişcare, iar punctul de control este mintea ta subconştientă. Creierul îţi permite să gândeşti, să înveţi, să creezi şi să simţi emoţii, însă la fel de uşor poate deţine controlul fiecărei clipe, respiraţii şi bătăi ale inimii. Wayne Dyer, autor al multor cărţi de spiritualitate, spunea că „dacă schimbi felul în care priveşti lucrurile, lucrurile la care priveşti se schimbă", pentru că tu îţi creezi gândurile care vor determina intenţiile şi care mai apoi îţi vor contura realitatea. Mintea noastră este cel mai puternic instrument pe care îl avem, iar gândurile noastre modelează cine suntem şi cine vom deveni, iar în fiecare moment trăit, gândurile sunt cele care ne influenţează bunăstarea fizică şi starea emoţională. Pălăvrăgeala negativă şi nesfârşită a minţii este cauza oricărui dezechilibru pe care îl resimţi sau l-ai resimţit vreodată. Adesea, mintea ta este absorbită de iluzii ale trecutului sau de incertitudini şi de visuri ale viitorului, ajungând astfel să atragi de cele mai multe ori tot ceea ce deteşti sau nu îţi doreşti. Tulburările de gândire sau gândurile negative te îndepărtează de adevăratul tău scop în viaţă, şi anume trezirea la viaţă a sinelui tău autentic pentru a trăi în adevăr şi în iubire. Pentru a trăi o viaţă în armonie, pace şi echilibru, este important ca mintea şi sufletul să fie conectate şi în echilibru, pentru că doar atunci trupul va trăi sănătos. Această conexiune dintre minte-corp-suflet se referă la modul în care gândurile şi sentimentele tale ajung să-ţi afecteze starea fizică şi modul în care sta¬rea ta fizică influenţează felul în care gândeşti. Un lanţ nesfârşit de emoţii, reacţii şi acţiuni, de aceea este important ce alegi ca şi hrană pentru mintea ta.
Această carte de afirmaţii este o unealtă ce o poţi folosi pentru a dobândi control asupra calităţii gândurilor tale, deoarece, de-a lungul timpului, creierul tău a dezvoltat nişte tipare ce dau startul atitudinii tale către diferite situaţii. De exemplu, dacă ai o sarcină care trebuie finalizată într-un timp anume, răspunsul tău imediat ar fi să începi să te stresezi. Răspunsul la stres este un obicei şi se formează, pentru că, în mod repetat, te-ai simţit în acest fel în anumite momente şi circumstanţe din viaţa ta. Mecanic, ajungi să răspunzi în acelaşi mod, indiferent dacă stresul este sau nu justificat. Vestea bună este că ai puterea să alegi de fiecare dată modul în care răspunzi în orice situaţie dată. Procesul de alegere începe când devii conştient de cum te simţi. Următorul pas este să examinezi gândul, întrebându-te dacă este relevant şi care ar putea fi cel mai rău scenariu. Apoi, dacă simţi că gândul nu este justificat, poţi redirecţiona acel sentiment pentru a crea o nouă cale neuronală. Un mod de a face asta este hrănirea subconştientului cu ceea ce îţi doreşti să recreeze, ca tipar, folosind afirmaţiile pozitive.
Repetarea este esenţială atunci când se creează noi căi neuronale. Tendinţele tale tipice sunt programe bine amprentate în minte.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota