CĂRȚI PUBLICATE ÎN 30 DE ȚĂRI
PESTE 6 MILIOANE DE EXEMPLARE VÂNDUTE
Cinci siluete stau în jurul unui mormânt nu foarte adânc. Cei cinci l-au săpat pe rând, în grabă. Să sape o groapă de mărimea unui adult ar fi durat mai mult. O viață nevinovată a fost luată, apoi pactul a fost încheiat. Secretele vor rămâne pe veci îngropate.
Ani mai târziu, o directoare de școală privată este găsită înecată în cadă, prima dintr-o serie de crime înfiorătoare care șochează Black Country. Iar când sunt descoperite rămășițe umane la o fostă casă de copii, ies la iveală secrete tulburătoare. Detectiva Kim Stone își dă repede seama că se află în căutarea unui individ pervers a cărui serie de crime se întinde pe mai multe decenii.
Pe măsură ce numărul cadavrelor crește, Kim trebuie să oprească ucigașul înainte ca acesta să lovească din nou. Dar pentru a-l prinde pe criminal, poate Kim să înfrunte demonii propriului trecut înainte de a fi prea târziu?
Descoperă mai multe cărți scrise de Angela Marsons
Dacă ți-a plăcut cartea
Țipăt în tăcere, scrisă de
Angela Marsons, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Jocuri mortale
, Litera
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota