Ion Agârbiceanu - 12 septembrie 1882, com. Cenade, jud. Alba - 28 mai 1963, Cluj.
Fiul lui Nicolae Agârbiceanu, pădurar din Agârbiciu, jud. Sibiu, și al Anei (n. Olariu), din Cenade. A făcut școala primară în satul natal (1888-1901), unde își ia și bacalaureatul. A urmat Facultatea de Teologie din Budapesta (1901-1904); continuă studiile universitare la Facultatea de Litere, secția limbi clasice, istorie și română (1904-1905).
Activează în societățile studențești „Salba” și „Petru Maior” din capitala Ungariei. După debutul (cu poezii puțin semnificative) în Unirea din Blaj (1899), adevărata intrare în literatură și-o face prin colaborarea la Luceafărul (1902), unde devine principalul prozator al grupării.
Își face debut editorial cu volumul De la țară (1905). Renunțând la continuarea studiilor filologice, obține o parohie în Munții Apuseni, în com. Bucium-Sașa (1906-1910); apoi trece paroh la Orlat, lângă Sibiu (1910-1916). Colaborează la revistele Ramuri, Viața Românească, Neamul românesc, Cosânzeana etc. Este membru marcant al Astrei și unul dintre fondatorii Societății Scriitorilor Români.
După Primul Război Mondial, petrecut în refugiu în Moldova și Rusia, se stabilește la Cluj (1919), unde desfășoară o fecundă activitate literară, culturală și socială, ocupând și diverse funcții politice și ecleziastice. Membru al Academiei Române, ales la propunerea lui Sextil Pușcariu. Conduce temporar cotidianul Patria (1919-1927) și revista Transilvania (1928-1929); întemeiază revista Tribuna (1938-1940).
Culegerile de povestiri, schițe și nuvele (De la țară, 1905; În întuneric, 1910; Două iubiri, 1910; Popa Man, 1920; Chipuri de ceară, 1921; Spaima, 1922), romanele din acești ani (Arhanghelii, 1914; Legea trupului, 1926; Legea minții, 1927; Dolor, 1930; Domnișoară Ana, 1942; Vâltoarea, 1944) tind să cuprindă realitatea românească într-o vastă cronică. Prospecțiunea trecutului îl preocupa intens în anii celui de-al Doilea Război Mondial, petrecuți la Sibiu (1940-1945). Revenit la Cluj, reintră – după o relativă eclipsă – în viața literară; ales membru de onoare al Academiei (1955); prezent în reviste cu proze scurte, fragmente, articole pe teme diverse; reia ciclul Amintirilor (1940) și editează câteva volume noi, pregătind, totodată, textul revizuit al Operelor (serie inaugurată în 1962).
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota