În echipa lui Stalin

Cunoscuta scriitoare și cercetătoare australiană ne propune o nouă carte cu conținut istoric amplu și temeinic documentat, dar elaborată că o relatare captivantă, accesibilă unui public larg, interesat de cunoașterea adevărului ascuns zeci de ani în arhivele sovietice. Sheila Fitzpatrick s-a specializat în istoria modernă a Rusiei pe care a avut posibilitatea să o cunoască nu numai din documente, ci și direct, din perioada Războiului Rece când a petrecut mai mulți ani în Uniunea Sovietică. 

Subintitulată Anii periculoși din politică sovietică, cartea ne relatează istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi șefi de stat din secolul al XX-lea, aflat în fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume, echipă uimitoare și ea prin aceeași longevitate, căci unii dintre membrii ei - Molotov, Mikoian, Vorosilov, Kaganovici, marii supraviețuitori - au rămas alături de conducător în toți cei 25 de ani cât s-a aflat la cârma Uniunii Sovietice și au trecut împreună prin momente de oroare din istoria țării. Viața lor politică s-a împletit strâns cu cea socială, familiile se cunoșteau, locuiau uneori în același apartament sau își făceau vizite la vile, dar nu neapărat din prietenie, ci din dorința și nevoia de a fi la curent cu toate detaliile din viața rivalilor. 

Autoarea afirmă direct sau indirect că proiectele inumane precum colectivizarea forțată, marile epurări, campania de antisemitism din 1953 exemplificată prin așa-zisul complot al medicilor au pornit din inițiativa lui Stalin și încearcă să vadă care a fost aici rolul echipei, adică al Biroului Politic, căruia i se cerea întotdeauna să voteze propunerile conducătorului. Este greu de găsit în istoria omenirii un alt grup de consilieri care să fi rămas în preajma conducătorului statului atât de mult timp și atunci se pune întrebarea ce anume i-a ținut laolaltă: loialitatea sau spaima pentru propria viață și viața celor dragi, căci aceștia au fost adesea supuși unor persecuții cumplite, fără ca cei care chipurile dețineau puterea în cadrul conducerii colective să poată interveni. Constatând și exemplificând cu documente și fapte istorice dorința membrilor echipei - sau a bandei cum este numită de alți cercetători - de a rămâne în preajma lui Stalin, unde se credea că au putere, fără a avea în realitate altă putere decât să i se supună, să-l aprobe și să accepte să se îmbete alături de el în fiecare noapte, distrugându-și sănătatea - autoarea este de părere că putem vedea aici o monstruoasă putere difuză, exercitată de persoane invizibile împotriva tuturor, gata să distrugă tot, dar să se și autodistrugă. Stalin vorbește mereu despre acei „ei“, care întocmesc dosare despre fiecare membru al nomenclaturii, nu cu un scop anume, ci pentru a putea recurge la el când va fi cazul. Stalin ridică „neputincios“ din umeri, spunând că „și despre el însuși au un ditamai dosarul“.

Ținut sub control prin frică, grupul celor din vârf și membrii familiilor lor puteau fi arestați sau executați în orice moment, fără niciun alt motiv decât capriciul conducătorului. Și cu toate acestea, afirmă autoarea - și aceasta este una dintre principalele contribuții ale studiului ei prin care se deosebește de alte lucrări similare - au constituit o adevărată echipă, de care Stalin avea nevoie, căci reprezenta instrumentul prin care își exercita conducerea. Mai mult chiar, avea încredere în oamenii lui și (după ce îi „prelucrase“ bine, am adaugă noi) le lasa țară pe mână în timpul unor vacanțe lungi care durau luni de zile, ceea ce face din ei o adevărată echipă, dar, așa cum afirmă autoarea, o echipă în care viața era periculoasă, căci numai puțini au supraviețuit de la început până la sfârșit.