Principele

Machiavelli a fost un om onest și un bun cetățean; dar, fiind atașat casei Medici, a fost forțat să-și ascundă dragostea de libertate din cauza opresiunii din țara lui. Alegerea eroului său detestabil îi arată destul de clar năzuințele ascunse; iar contradicția dintre Principele, pe de o parte, și Comentariile la prima decadă a lui Titus Livius și Istoriile florentine, pe de altă parte, demonstrează că acest gânditor politic profund a fost studiat până acum doar de către cititori superficiali sau corupți. Curtea de la Roma a interzis cu severitate Principele. Și este de înțeles, pentru că o portretizează cu atâta fidelitate.

Le suntem profund îndatorați lui Machiavelli și altor scriitori de felul lui, care, în mod deschis și neprefăcut, afirmă sau descriu ceea ce oamenii fac, nu ceea ce ar trebui să facă.

În anumite privințe, micul tratat al lui Machiavelli se integrează în genul numit «oglindă a principilor»; în alte privințe, este o parodie diabolică a genului, un fel de mesă neagră politică.

Împărtășim opinia generală despre Machiavelli [despre viclenia josnică a învățăturilor sale] nu doar pentru că este o opinie sănătoasă, ci mai ales pentru că refuzând s-o luăm în serios am trece cu vederea ceea ce este cu adevărat admirabil la Machiavelli: gândirea lui curajoasă, grandoarea viziunii sale, subtilitatea și eleganța discursului.