Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Sho în japoneză) este o lucrare clasică, scrisă de Miyamoto Musashi, unul dintre cei mai faimoși samurai și maeștri ai sabiei din Japonia. Redactată în anul 1645, cu puțin timp înainte de moartea sa, este considerată atât un ghid de strategie militară, cât și o reflecție filosofică despre viață și confruntare. Importanța acestui text clasic de arte marțiale, conturat în jurul celor cinci cercuri, corespunzătoare celor cinci elemente din tradiția budistă și shintoistă (pământ, apă, foc, vânt, vid), este atât de covârșitoare, încât echivalează în cultura japoneză cu Arta războiului, de Sun Tzu, reflectând gândirea unui războinic care a câștigat peste 60 de dueluri și a ajuns să vadă sabia ca pe o cale spirituală, nu doar ca pe o armă.
Dincolo de relevanța cărții pentru călăuzirea samurailor pe calea desăvârșirii, studii contemporane o folosesc și în management, leadership sau dezvoltare personală.
Alte titluri de
Elena Arhire:
Șah-mat, cu dragoste
, Litera , colecţia New Moon
Binding 13. Băieții de la Tommen (Vol.1)
, Litera , colecţia New Moon
Focul din sânge (Vol. 3)
, Litera , colecţia New Moon
Tot ce suntem împreună
, Litera , colecţia New Moon
Promisiunea peridotului (Vol. 2)
, Litera , colecţia Moon Light
O fată din alte timpuri
, Litera , colecţia Blue Moon
Istoria. Din zorii civilizației până în zilele noastre
, Litera
Carpatia. Rețete românești reinterpretate
, Litera
Ultima (Vol. 3)
, Litera , colecţia Buzz Books
Descoperă aptitudinile copilului tău. Inteligența multiplă
, Litera , colecţia Fundamentele educației pozitive
Puterea Nunchi. Secretul coreean al fericirii și succesului
, Litera
50 de idei pe care trebuie să le cunoști. Știință
, Litera
Ajută-ți copilul să se concentreze și să se liniștească. Ascultă! Înțelege! Impune-te!
, Litera , colecţia Fundamentele educației pozitive
Lucruri de încercat într-o viață. 3669 de lucruri de făcut. Sau nu. În fine...
, Litera
Enciclopedia cunoașterii. Știința
, Litera , colecţia DK | Dorling Kindersley
Boli provocate de stres. Sfaturi pentru persoanele care se consumă prea mult
, Litera , colecţia Introspectiv
Iubirea unui libertin. Bridgerton (Vol. 6)
, Litera , colecţia Moon Light
Ajută-ți copilul să se dezvolte prin metoda Montessori. De la 0 la 3 ani
, Litera , colecţia Fundamentele educației pozitive
În drum spre altar. Bridgerton (Vol. 8)
, Litera , colecţia Moon Light
Șapte zile de iubire
, Litera , colecţia Alma
Vicontele care mă iubea. Bridgerton (Vol. 2)
, Litera , colecţia Moon Light
4000 de întrebări ca să cunoști pe oricine și să afli orice
, Litera
Arta
, Litera , colecţia DK | Dorling Kindersley
Războiul
, Litera , colecţia DK | Dorling Kindersley
Ghid complet de desen: Portrete
, Litera
Supersimplu Fizică
, Litera , colecţia DK | Dorling Kindersley
Păcate sub clar de lună (Vol. 1)
, Litera , colecţia Moon Light
Cealaltă domnișoară Bridgerton (Vol. 11)
, Litera , colecţia Moon Light
Resetează-ți metabolismul
, Litera
Scandalul înainte de toate (Vol. 12)
, Litera , colecţia Moon Light
10 000 de întrebări și răspunsuri
, Litera , colecţia DK | Dorling Kindersley
Regina Charlotte
, Litera , colecţia Moon Light
Seducție sub clar de lună (Vol. 2)
, Litera , colecţia New Moon
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota