Istoria filosofiei. VII. Filosofia clasică germană din secolele XVIII-XIX.

Volumul VII are că obiect idealismul german și reacțiile generate de acest curent. După ce autorul prezintă principalele sisteme idealiste postkantiene (Fichte, Schelling, Hegel, este inclus și Schleiermacher), el trece la analiză reacțiilor împotriva idealismului metafizic: primii critici (Fries, Herbart, Beneke, Bolzano), Schopenhauer, transformarea idealismului prin Feuerbach, Ruge, Stirner, Marx, Engels și materialismul dialectic, și, în fine, Kierkegaard.

Partea a treia cuprinde materialismul nedialectic (Haeckel, Ostwald Lange), mișcarea neokantiană ( Școală de la Marburg, Școală de la Baden, Cassier), renașterea metafizicii (Fechner, Lotze, Wundt, Driesch, Eucken) și se încheie, oarecum în afară marjei temporare a volumului, cu Nietzcshe, un autor ce, nebăgat în seama în timpul vieții sale, a avut totuși o influență mult mai mare asupra secolului trecut decât neokantienii și materialistii prezentați anterior.

Istoria filosofiei este o lucrare monumentală, în 11 volume, inclusă că titlu de referinţă în orice bibliografie academică de specialitate. Începând cu filosofia din Grecia şi Roma antică, excursul analitic trece prin filosofia medievală, cea renascentistă, prin raţionalism, empirismul englez, filosofia Luminilor, filosofia clasică germană, utilitarismul şi filosofia analitică, pentru a ajunge la filosofia secolului XX.

Cuprinzând deopotrivă curente şi gânditori din toate epocile şi spaţiile culturale, această întreprindere masivă impresionează prin erudiţie, deschidere, respingere a tabuurilor şi înainte de toate printr-o admirabilă capacitate de a face inteligibile şi cele mai abstracte sisteme de gândire.