Istoria filosofiei. V. Filosofia britanică. De la Hobbes la Hume

Cel de-al cincilea volum al Istoriei filosofiei tratează pe larg filosofia britanică din secolele XVII-XVIII. Frederick Copleston analizează de această dată felul în care gânditorii reprezentativi pentru această perioadă (Hobbes, Newton, Berkeley, Locke, Hume) au conturat un „specific“ al filosofiei britanice: empirismul (la baza cunoaşterii se află senzaţiile şi percepţiile), contractualismul (societatea a luat naştere în urma unor convenţii asumate în mod liber de cetăţeni, cărora trebuie să li se garanteze respectarea drepturilor „naturale“) şi experimentalismul (ipotezele trebuie dovedite prin demonstraţii şi experimente). 

Faimoasa formulă esse est percipi („a fi înseamnă/presupune a fi perceput“), enunţată de Berkeley, caracterizează cel mai bine tipul abordării şi temele preferate de filosofia britanică a acestor secole, exercitând o influenţă decisivă asupra curentelor filosofice ulterioare.