Lucrarea de faţă este, după cunoștința noastră, prima ediţie critică adnotată a Statutului profesiei de avocat ce cuprinde – în afara corelărilor/actualizărilor (raportat la forma republicată a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sau, după caz, la alte acte normative) – recomandări de rectificare, reformulare, modificare, completare, abrogare, dar şi explicaţii privind unele dispoziţii mai dificil de înţeles, cu observarea hotărârilor/deciziilor emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România, inclusiv cele nepublicate şi cu caracter interpretativ, analizate în succesiune cronologică.
Publicarea prezentei ediţii se înscrie în sfera preocupărilor constante ale autorului ce au ca scop perfecţionarea legislaţiei primare şi secundare a profesiei de avocat, o bună parte a propunerilor sale exprimate în doctrină şi la nivelul conducerii Corpului profesional fiind deja integrate în cadrul normativ al avocaturii.
Descoperă mai multe cărți scrise de Ştefan Naubauer
Dacă ți-a plăcut cartea
Statutul profesiei de avocat adnotat, scrisă de
Ştefan Naubauer, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota