Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană. Premisele instaurării comunismului (Vol. 2)

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, au urmat doi ani și jumătate de frământări politice, în care partide vechi și noi concurau pentru a intra în grațiile populației, pronunțându-se pentru reforme îndrăznețe. Cu ajutorul reprezentanților Uniunii Sovietice și bazându-se pe directivele lui Stalin, Partidul Comunist din România (redenumit Partidul Comunist Român) a exercitat presiuni tot mai puternice asupra regelui și a măcinat puțin câte puțin principalele partide de opoziție: Național-Țărănesc și Național Liberal. Constantin Titel Petrescu, liderul social-democraților, a fost îndepărtat de la conducerea propriului partid pentru că se manifesta tot mai critic față de guvernul Groza și deciziile acestuia.

Într-un context intern tot mai agitat și violent, cu sprijin sovietic evident și profitând de neputința britanicilor și a americanilor, comuniștii și „tovarășii lor de drum” au organizat și au câștigat alegerile generale din 1946, printr-un fals grosolan. Iar 1947 a fost anul asaltului final asupra ultimelor obstacole din calea comunizării totale a țării: Iuliu Maniu, colegii săi din conducerea Partidului Național-Țărănesc și regele Mihai I.

În Stalin ș­i poporul rus... Democrație ș­i dictatură în România contemporană, Gheorghe Onișoru prezintă succesiunea de regimuri politice – democratic bazat pe Constituția de la 1923, autoritar al regelui Carol al II-lea în baza Constituției de la 1938, statul național-legionar și dictatura antonesciană – care a condus, într-un final, la actul de la 23 august 1944 și la încheierea Convenției de Armistițiu câteva săptămâni mai târziu. În același timp, autorul explică împrejurările instalării guvernului Petru Groza, primul cabinet cu prezență comunistă semnificativă.