Sandhya

Nu m-am gândit niciodată că voi scrie un jurnal de călătorie. Dar viața mi-a dat o șansă. Probabil, cea mai frumoasă filă de până acum. Povestea din carte a fost o istorie adevărată. Un love story, la care râvnesc multe femei pe care timpul le lasă să se descurce singure.

Am ajuns dintr-o întâmplare în India. Acasă lăsasem o iarnă geroasă. Recunosc, nu mi-au plăcut niciodată frigurile. Acolo am întâlnit o vară ce mă topea pe bucăți, pe zile întregi, de care nu voiam să mă despart nici în ruptul capului. Echipa mea de călătorie era fantastică. Ne împletiseram într-un suflet comun și nu ne despărțeam nici nopțile. Impresiile se serveau ca pâinea caldă.
De ce? Era cea mai nesuferită întrebare, pe care am înfruntat-o de mii de ori. De ce tocmai în India? Nici azi nu știu răspunsul. Lumea are curiozitățile ei atunci când începe propoziția cu o întrebare.

Miezul acestei cărți e despre oamenii care nu se schimbă, decât în situații foarte rare. Iar ca să faci diferența, trebuie să cauți locul și timpul potrivit. Eroii mei au fost doi oameni adevărați. Și-au potrivit iubirile așa cum doar îndrăgostiții o pot face. Am înțeles că iubirea nu ține de vârstă și nici de țară. Iar libertatea de a alege rămâne cea mai înaltă culme de atins. [...] Când m-am întors din India, am trăit câțiva ani doar din răspunsuri. Ce fel de răspunsuri? Simple. Nimic nu ne motivează, decât propria noastră condiție de viață. [...]

Acest jurnal de călătorie îl mai trăiesc și azi, cu amintiri frumoase și care încă dor prea mult. Sinceritatea goală, fără urme de vopsea, a fost moneda grea pe care mi-am luat-o drept învățătură de la cei  pe care îi voi avea ca cei mai nevinovați învățători ai universului meu, indienii. Țineau la sărăcia lor ca la o bogăție sfântă. Sistemul de valori a picat cu desăvârșire în conștiința mea. De atunci încoace, am o altă casă. Cămara sufletului meu și-a schimbat covorul.

În iarna anului 2016 l-am întâlnit pe Krishna Alrusami, un indian trecut de vârsta tinereții coapte. Am fost la el tocmai în Germania. Apartamentul din orașul Trier, unde locuia, era mai mult decât modest. Accidental căsătorit cu o nemțoaică, a rămas mai bine de 30 de ani în inima Europei. A studiat Jyothish-ul, o știință veche hindusă a sistemului astrologic indian. A stat mulți ani într-un ashram din India și a descurcat multe stele, pe care le-a numit „luminile” sorții. Întâlnirea care trebuia să-mi dea răspunsul definitiv, de fapt, m-a aruncat în cea mai mare dilemă de până acum. De ce?

Ar trebui să cobor cerul spre mine ca să-mi fac un drum spre căutare, topind câte o stea pentru fiecare răspuns. Uneori gândurile nici nu știu că orizonturile nu au margini, iar tu ai toată libertatea de a ajunge la ele.