Rudolf aiuritul. Povești de Crăciun

O frumoasă culegere de poveşti moderne, plasate pe o temă arhicunoscută Crăciunul.

Se luminează de ziuă. Pe drumul alb tăiat printre nămeţi, sania lui Moş Crăciun înaintează cu greu. Darnicul prieten al copiilor moţăie răpus de oboseală. Încă un drum şi şi-a încheiat şi anul acesta misiunea.
Renii, osteniţi de alergătură, calcă nesiguri pe pojghiţa subţire de gheaţă, gândindu-se la grajdul lor cald, la fânul proaspăt aşternut de cu seară.
Numai Rudolf, cu nasul roşu de ger, e puţin mai vioi. Întoarce capul spre sanie şi întreabă:
— Încotro, Moş Crăciun?
Trezit pe neaşteptate, Moşul tresare, scutură din cap răspândind în jur o puzderie de steluţe din barba albă, apoi răspunde oftând adânc:
— Spre Pădurea Uriaşilor Verzi!
Vezi bine, Uriaşii Verzi nu sunt altceva decât brazii bătrâni şi vânjoşi care-şi ridică braţele în fiecare seară până la Lună, cât să-i spună „Noapte bună!” şi dimineaţa până la Soare, ca să-i facă şi lui o urare.
Acolo, sub poalele lor tremurătoare, scuturate de vânt şi de ani, bine pitiţi în căsuţele lor de iarnă, mai sunt câţiva copii deosebiţi.
Acolo îşi au sălaşul Dana-Roşcovana, fata cumetrei Coadă-Stufoasă, Mirel-Iepurel, băiatul lui Ureche-Lungă şi Lică-Martinică, fiul lui Mormăilă. Ceilalţi locuitori ai pădurii, ori sunt deja bunici, ori sunt prea tineri ca să aibă copii.
Moş Crăciun mai oftează o dată şi simte cum îl ia cu frig. Din faţa saniei, Rudolf îl întreabă iar:
— Mai e mult?