„În după-amiaza aia veche, mîna mea a scris parcă singură un dor, dorul ei de-a scrie ceva care să nu fie de folos, adică să nu aibă un scop utilitar, ci să fie de frumos, de trăit și de iubit. Curios lucru, sau poate deloc curios, atunci am început să scriu primele mele povestiri. Puneam cîteva coli una peste alta, le capsam pe întreaga margine stîngă și mă apucam de scris. Aveam senzația de curgere și de golire deopotrivă, pentru ca la final să mă umplu din nou, ca prin minune. Am simțit că mă schimb pe călimara ce trecea.” - Ana Barton
„Survolam la joasă înălțime internetul, această agora a digitalului, și deodată mi-a sărit în ochi cea mai clară definiție a întrupării Logosului:
Și binele om se făcu.
Și se făcu liniște.
Așa a intrat Ana în inima mea, cu o mare tăcere. Că nu cuvintele Anei vorbeau apăsat, ca la mulți alți făuritori de vorbe, ci surprinzătoarele volute ale unei grafii reverențioase și cărnoase, un fel de elogiu plastic adus sapienției, o funie întrepătrunsă din două arte, un dans a două ființe celebrînd aceleași cînturi vechi.
Și-am cîntat un timp, fredonînd Ana are mere, căci Ana Barton pare decisă să nu mai iasă din candoarea abecedarului tot restul vieții, ea pare să-și dorească să exploreze cuvîntul dansînd acrobatic pe marginea subțire care desparte arta plastică de beletristică.
Ana este un acolut al Cuvîntului, venind din ceva străvechimi parfumate și misterioase. Ea scrie nu doar punîndu-te pe gînduri, ea desenează cuvintele punîndu-te pe visare, slujește insistent, în temple strălucitoare, vecernii desprăfuite în care dansează în hore lungi cuvinte cu volute palpabile și sonore. Ana are mere și mai are ceva, un curaj zăpăcitor, ca o dezbrăcare de armură pe un cîmp de luptă prin văzduhul căruia zboară săgeți ascuțite. Căci omul care scrie se scrie pe el însuși, dezvăluindu-și adîncurile ființei; cuvîntul olograf are nu doar înălțime și larghețe ideatică, ci și o adîncime care duce drept sub coasta îndraznețului scrib, e în scrisul de mîna un soi de dezbrăcare de aparențe, un apel la armătura vibrantă care ne face oameni întrupați din Cuvînt, și poate de aceea marile contracte ale vieții încep cu cuvîntul dat sonor și sfîrșesc cu cuvîntul scris pe-un document. Știind asta, Ana are mere se joacă ingenuu cu cea mai mare seriozitate a vieții umane, Cuvîntul cel bine clădit în om. Și binele om se făcu.” - Crin-Triandafil Theodorescu
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota