Poveşti turceşti comandă acum cartea online scrisă de Ignacz Kunos apărută in colecția Cele mai frumoase povesti ale lumii la editura Mondoro.
Allah, cel mai milos zeu, al cărui sălaş se află în cel de-al nouălea cer, a făcut lumea. Cerul are şapte trepte şi tot şapte trepte are şi pământul – sălaşul spiritelor rele. În cer stau peri, sau spiritele bune; în întunericul pământului, devi, sauspiritele rele. Lumina cerului duce o luptă veşnică cu întunericul pământului – perii cu devii. Perii se ridică spre cer, sus deasupra pământului; dar devii se cufundă în întunericul acestuia. Munţii le stăvilesc drumul spre cer şi numai spiritele bune pot ajunge la Câmpia de Aramă, de unde drumul se deschide către Munţii de Argint şi Dealurile de Aur. Spiritele rele sunt orbite de sclipirea nemaipomenită a cerului. Casa lor este străfundul pământului, a cărui intrare este un izvor. Pe acolo pasc oi albe şi oi negre, în a căror blană spiritele rele intră şi sunt purtate către sălaşul lor de la a şaptea treaptă. Pe oile albe ele se întorc la suprafaţa pământului. Perii şi devii sunt puternici; şi atât unii cât şi ceilalţi au fost martori la facerea locuitorului originar al pământului, Primul Om.
Allah a creat Primul Om şi i-a dat pământul drept locuinţă. Iar când Primul Muritor a apărut pe pământ şi perii s-au minunat de creaţia nemaipomenită a lui Allah, Tatăl Răilor l-a privit şi invidia i-a cuprins sufletul. Pe loc a născocit un plan prin care să zădărnicească acea lucrare: să sădească sămânţa ucigătoare a păcatului în această creatură a Atotputernicului; şi în curând Primul Om, fără a bănui nimic, a primit pe trupul lui curat scuipatul Celui Rău, care l-a lovit în burtă. Dar Allah, milosul, stăpânul tuturor lucrurilor, s-a grăbit să smulgă carnea murdărită şi a aruncat-o pe pământ. Aşa a luat fiinţă buricul oamenilor. Bucata de carne, necurată din cauză că scuipatul Celui Rău o spurcase, a căpătat o viaţă nouă de la ţărână şi astfel, aproape odată cu omul, a fost creat câinele – jumătate din trupul omului şi jumătate din scuipatul Diavolului.
Astfel că nici un mahomedan nu va face rău unui câine, deşi el refuză să îl lase să stea în casa lui. Credinţa animalului este moştenirea lui omenească, sălbăticia şi înfăţişarea fioroasă sunt de la Cel Rău.
Odată demult trăia un padişah bătrân care avea un fiu şi o fiică. Când a sosit vremea, el a murit şi fiul lui i-a luat locul la domnie şi nu a trecut mult până ce tânărul a risipit toată averea lăsată de tatăl lui.
Într-o zi el i-a spus surorii sale:
— Draga mea, am cheltuit toată averea. Dacă s-ar afla că nu mai avem niciun ban, ar trebui să părăsim acest ţinut, pentru că nu am mai putea privi pe nimeni în ochi. Mai bine plecăm în linişte acum, înainte să fie prea târziu.
Aşa că şi-au adunat lucrurile şi au plecat din palat pe ascuns, noaptea. Au mers fără a şti încotro până când a ajuns la o câmpie ce părea a nu se mai sfârşi. Aproape copleşiţi de căldura zilei şi morţi de oboseală, ei au zărit un iaz.
— Soră, i-a spus fratele fecioarei, nu mai pot face niciun pas fără să beau o gură de apă.
— Dar, frate, a răspuns ea, cine ştie dacă acolo apa este bună sau nu? Cum am îndurat atâta, mai putem îndura un pic şi poate vom găsi apă bună.
Dar fratele s-a opus.
— Nu, nu merg mai departe; trebuie să beau, dacă vreau să trăiesc.
La acestea, sora a adus puţină apă pe care tânărul a băut-o lacom; şi nici bine nu a făcut asta că s-a prefăcut într-un cerb...
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota