„A fost odată că niciodată...” sunt cuvintele care ne întroduc într-o lume magică, o lume a copilăriei, în care totul este posibil, în care nu există bariere, în care limitele lumii „reale" se spulberă, pur și simplu. „A fost odată că niciodată..." este suficient pentru că noi, oamenii, mici și mari, să îmbrăcăm hainele prinților, prințeselor, regilor și împăraților celor mai vestiți, știuți și neștiuți, să devenim Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene sau să doborâm balaurul cu șapte capete. (...) Poveștile se adresează tuturor copiilor... mici și mari, copiilor noștri, dar și copiilor din noi. Ele au fost valorificate în terapie, astfel că poveștile terapeutice sunt un „altfel" de povești. Ele, prin intermediul metaforei terapeutice, duc la schimbare. (...)
Poveștile din această carte au izvorât din practică noastră de zi cu zi, din lucrul cu copiii, dar și cu adulții, deopotrivă. S-au dovedit a fi la fel de eficiente și în cazul copiilor, că și în cel al adulților. Copiii nu le-au supus analizei raționale, iar adulții s-au bucurat că niște copii, au zâmbit, au râs și au plâns asemenea copiilor. Ele valorifică particularitățile de vârstă, gândirea magică a copiilor și, de aceea, se adresează la fel de bine tuturor copiilor. Fiecare adult păstrează, însă, un strop de gândire magică și, la fel de bine, unele dintre aceste povești ar putea veni în întâmpinarea copilului care există în fiecare adult, copil dispus să deslușească talcul ascuns al poveștilor la orice vârstă. (...) Prin intermediul poveștilor, se transmit norme și valori; se înlătura comportamente indezirabile; sunt utilizate în gestionarea situatillor de pierdere a unei persoane dragi și a divorțului părinților. De asemenea, ele s-au dovedit a fi tehnici utile în terapia unor tulburări clinice, precum ticurile și fobiile.
Poveștile noastre sunt construite având la bază conceptele terapiilor cognitiv-comportamentală și ericksoniana. Terapia cognitiv-comportamentală postulează faptul că manieră în care noi, oamenii, interpretăm lucrurile ne determină modul în care reacționăm și simțim (...). Psihoterapia ericksoniana pune accentul pe relația dintre procesele inconștiente și cele conștiente și provoacă clientul la o căutare a resurselor proprii (...).
Aceste povești sunt adresate atât specialiștilor, cât și părinților și copiilor. Oriunde ar fi folosite (în cabinet, la grădiniță, la școală sau acasă), aceste povești terapeutice trebuie citite de către un adult; povestea trebuie citită în totalitate, nu pe bucățele. Dacă povestea are un personaj feminin, iar clientul/copilul dumneavoastră este băiețel, este indicat să schimbați numele personajului și să o transformați, de exemplu, pe Martinică în Martinel (și invers). La finalul poveștii, este foarte important că părinții/cadrele didactice să nu discute pe marginea acesteia și să nu recurgă la formulări de tipul „Vezi ce-a pățit băiețelul/ursulețul; „Vezi, ești și tu că băiețelul din poveste! Tu când ai de gând să te cumințești?" sau să eticheteze copilul. Aceste formulări sunt exact acel tip de limbaj la care copilul a dezvoltat „surditate psihică", limbaj care îi anulează părintelui orice șansa de eficientă în schimbarea comportamentelor nedorite. (...) De asemenea, fiecare poveste are, la final, o imagine pe care copilul o poate colora. Acesta ar putea fi un prilej pentru discuții. Fiecare poveste va avea, la final, câteva recomandări adresate specialiștilor și părinților. (...) (Autoarele)
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota