Porțile se închid la miezul nopții

„În vremuri aspre, poveștile, mai ales cele legate de noi înșine, sunt tămăduitoare. Autoarea povestește, în ritm alert, adesea cu suspans, călătoria prin America de Sud din iarna lui 2020. Locuri și întâmplări se succed, asemeni tablourilor dintr-o expoziție. Dar cursul lor firesc este frânt brusc. Porțile se închid la miezul nopții poate fi (și) o metaforă despre cum, călătorind prin viață, evenimente minore și irelevante, pe care nu le luăm în seamă la început, cresc, se apropie de noi, devin tot mai intruzive, până când ne frâng planurile și ne schimbă, definitiv, călătoria.”

„Cu o tehnică narativă specifică lumii filmului, I.S. Cosman reușește să te ducă, cu fiecare pagină, la o „vizualizare” mintală a atmosferei sud-americane. Dacă intri în călătoria propusă de autoare, descoperi lumea care a consacrat titanii literaturii Americii Latine, ieșind din ea motivat și dornic să îți iei rucsacul în spate și să pleci într-un periplu, mai lung sau mai scurt, stârnit de „dorul de ducă” din carte.”

Nu într-o Americă de Sud extrasă din enciclopedii sau statistici pătrunde cititorul de îndată ce părăsește ritmul de roman de aventuri al prologului, intitulat, premonitoriu, 23:50. Ci în una în care revelațiile se succed cu repeziciune, dar firesc, pentru a se încheia cu adevărul simplissim, dar deseori ignorat, că Pământul este Țara tuturor Țărilor, că oamenii sunt aceiași peste tot, că pe fruntea lor scrie mereu „end” și rareori „happy end”.