Orice sistem, inclusiv cel judiciar, funcționează în baza unui algoritm, care îi ordonează structura în vederea atingerii obiectivului predeterminat. Algoritmul, în această ipoteză cel legal, este proiectat ca un tot unitar, regulile intersectându-se și generând impulsuri sinergice ce conduc la o rezultantă. O regulă de drept nu poate fi privită în mod izolat, după cum o aplicație nu poate funcționa fără un sistem de bază. Or, în cadrul algoritmului sistemului judiciar, prezenta lucrare își propune să decodifice predeterminarile structurale, legăturile de rețea, dar mai ales impulsurile proprii care asigură matricea funcțională a excepțiilor procesuale în jurisdicția muncii.
Rațiunile alegerii temei lucrării Particularități ale excepțiilor procesuale în cadrul jurisdicției muncii își află originile primare în confruntările specifice ariei profesionale, dezvoltându-se prin percepția treptată a influenței directe a dreptului substanțial al muncii asupra dreptului procesual. Pe acest fundament, s-a născut interogația despre măsura în care materia dreptului induce o modificare de paradigmă în soluțiile de sorginte procesuală, care sunt reglementate univalent, indiferent de tipul de jurisdicție. Având în vedere complexitatea obiectivului, suprapunerile dintre multiple ramuri de drept, caracterul inovator al perspectivei de studiu al jurisdicției muncii, abordarea acestei teme nu putea fi imaginată decât în cadrul școlii doctorale, fiind necesară îndrumarea și observația critică ale celor mai titrați specialiști în ariile de cercetare.
Rigoarea științifică impusă de cadrul de cercetare a reclamat ab initio delimitarea obiectivului de analiză în cadrul jurisdicției muncii. Orientarea spre instituția excepțiilor procesuale a fost susținută de factori multipli. Mai întâi, excepțiile ordonează materia procesuală, fiind comune tuturor jurisdicțiilor, fie ele generale sau specializate. Mai apoi, prin varietate structurală și funcție procesuală, excepțiile intersectează numeroase paliere ale exercițiului dreptului la acțiune. Totuși, cel mai important factor a vizat îndeplinirea cerinței-premisă de interacțiune directă între instituția procesuală și dreptul substanțial. Aceste elemente-reper au determinat o nouă restrângere internă a obiectului cercetării, fiind excluse a priori excepțiile care fie nu pot acționa în jurisdicția muncii (excepția de netimbrare), fie nu suportă interacțiunea cu dreptul substanțial, acționând imuabil doar în matrice procesuală (excepția de perimare, excepția nelegalei citări, excepția de neconstituționalitate).
Determinând aria de cercetare, paradigma de analiză propusă a fost subordonată funcției euristice de stabilire a influenței pe care dreptul substanțial al muncii o exercită și a efectelor produse asupra soluționării excepțiilor procesuale în jurisdicția muncii. Propunerile de lege ferenda concentrează rezultatele studiului și vizează în exclusivitate aria de reglementare privitoare la jurisdicția muncii. Chiar dacă pe parcursul lucrării au fost antamate aspecte de reglementare din dreptul procesual sau dreptul substanțial, rezultatele studiului au fost valorificate doar în acord cu obiectul cercetării. Totodată, soluțiile de reglementare adecvate au fost păstrate și integrate, pentru unitate de viziune, în formula de redactare a întregului titlu dedicat jurisdicției muncii.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota