Un album despre copii din popoarele indigene de astăzi, poveștile lor de viață și legătura nealterată cu natura.
Albumul Origini, semnat de artista franco-uruguayană Nat Cardozo, pornește de la ideea că, la începuturi, am fost cu toții uniți, trăind împreună pe aceeași planetă. Cartea adună povești despre 22 de popoare indigene contemporane, fiecare reprezentat prin chipul unui copil în care se reflectă locul de proveniență. În trăsăturile fiecărui copil se regăsesc relieful, animalele, oamenii și locuințele, toate integrate armonios, astfel încât niciun element nu poate fi separat fără a afecta întregul.
Prin documentarea artistică și științifică a modului de viață al acestor comunități, cartea ridică o întrebare importantă: civilizația, deși un drum ireversibil, a dus la erodarea mediului natural al multor popoare din lume. Aceste comunități ancestrale dețin astăzi 80% din biodiversitatea planetei și sunt principalele protectoare ale ecosistemelor naturale. Le unește credința profundă că pământul și apa, resurse esențiale pentru viață, au o valoare sacră.
Ilustrațiile deosebite și poveștile locale, spuse mereu la persoana întâi de către un copil, oferă cititorilor șansa de a descoperi zeci de culturi fascinante, aproape necunoscute, care impresionează prin legătura lor strânsă cu natura și prin efortul continuu de a-și păstra limba și tradițiile.
După cum afirmă autoarea, „Origini își propune să fie mai mult decât o carte dedicată popoarelor indigene. Este o invitație de a reflecta asupra noastră înșine, de a privi lumea dintr-o altă perspectivă și cu o alltă profunzime.” Lectura acestei cărți este o adevărată călătorie spre rădăcini, acolo unde toți am fost una, în armonie cu natura.
Cartea se adresează tuturor celor pasionați de diversitate culturală, de povești autentice și de relația profundă dintre om și natură, fiind potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți care doresc să descopere lumea cu sensibilitate și deschidere.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota