„Atâta vreme cât va exista, din pricina legilor și a moravurilor, un blestem social, care creează în chip artificial, în plină civilizație, adevărate iaduri, agravând cu o fatalitate omenească destinul, care e de esență divină; atâta vreme cât cele trei probleme ale secolului: înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului nu vor fi rezolvate; atâta vreme cât în anumite paturi constrângerile sociale vor fi cu putință; cu alte cuvinte, și într-un sens și mai larg, atâta vreme cât pe pământ vor dăinui ignoranța și mizeria – cărți de felul celei de față nu vor fi zadarnice.”
Hauteville-House, 1 ianuarie 1862
„Romanul lui Hugo își confirmă grandoarea și prin aceea că abordează marile probleme ale secolului său, cauzele degradării umane sub apăsarea societății. Eroii exprimă, prin portretele lor, binele sau răul social, și Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thénardier sau Javert se plasează în limitele moralei sau în afara ei, căci, așa cum observă J.H. Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decât o idee înveșmântată în carne, un gând sau un sentiment.
Cartea întrunește deopotrivă particularitățile unei epopei, în care destinele emblematice se proiectează pe largi fresce sociale. Paginile care evocă lupta de la Waterloo sau cele zugrăvind insurecția pariziană din 1832 confirmă și puterea de evocare și forța creatoare a romancierului.
Hugo îmbină observația cu meditația, analizează reacțiile personajelor, comportamentul, moravurile lor și ale societății, apoi interpretează și conchide, structurând mesajul moral al cărții. Din evocarea trecutului selectează îndemnurile prezentului, înțelegând istoria, în spirit romantic, ca o continuă înlănțuire de cauze și efecte.
Narațiunea construită pe planuri alternative, într-o dinamică a faptelor și a acțiunilor, se îmbină cu paginile de descriere, Hugo dovedindu-se nu doar un pictor al societății în ansamblul ei, ci și un portretist de marcă, iar substanța epică și tensiunea dramatică lasă loc unor secvențe profund lirice, poetul romantic nefiind cu totul eclipsat de romancier. Întreaga formulă românească stă astfel sub semnul unei incontestabile modernități, pe care nu o poate ignora, în evoluția lui, marele roman al secolului XX.”
Lucian Pricop
Număr pagini volumul I - 592
Număr pagini volumul II - 584
Număr pagini volumul III - 296
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota