Măștile exilului

„E bun portretist Constantin Arcu, figurile pe care le înșira sînt toate marcante și știe să le distribuie în scenariu. Memorabilă între toate e Katy, căreia îi și face o biografie pe scurt, dar mai amplă decît a altora. (...) În general însă tonul scriptural e unul de voluptate, de vervă naratorială, cu mare foame de întîmplări picarești și de scenarii oculte și cu o întinsă galerie de figuri și caractere.”

„Așadar, e multă ironie în romanul lui Constantin Arcu, o ironie aproape blîndă, recesivă, dacă n-ar fi starea de rău, de greață, pe care o ascunde. Fiziologia nu mai ascultă. Și, dacă eroul se salvează prin ironie, viziunea e totuși a unui moralist, nu în sensul angajării discursului în manifestarea vreunui didacticism steril și tezist, ci în sensul angajării în radiografia răului.”

„Ultimul roman al lui Constantin Arcu este legat de istoria imediată, de timpul prezent al dezastrelor de aici și din exil, dintr-o Românie a politicii subterane, a societăților secrete și a criminalilor plătiți. Este o contrautopie. (…) Măștile exilului este un roman cu un proiect epic, semnificativ pentru aceste vremuri ale prozei.”