Pann este mai curând un Ispirescu al poeziei, situat undeva la mijlocul drumului între prelucrarea simplă și creația cultă originală. Talentul lui rămâne unul popular și, oricât de savuros, nu trebuie scos din cadrele firești. Alăturat adesea de Creangă și Caragiale, nu e însă cu adevărat comparabil cu nici unul din ei: povestitor îndemânatic, n-are geniul primului; lingvist miraculos, dar nu conștient, e departe de a avea arta celui de al doilea. Simpatia de care se bucură este însă ușor de înțeles și, aș adăuga, perfect îndreptățită. Pann rămâne unul dintre cei mai inventivi scriitori români sub raportul vocabularului, comediograf instinctiv al cuvântului. Povestea vorbii e, în definitiv, o înlănțuire de expresii paremiologice, urmate de anecdote versificate, pe tema prostiei, beției, cusururilor, moravurilor și așa mai departe. Povestirile care completează această pură proverbialitate sunt, unele, pline de haz. Este aici un Creangă al mahalalei bucureștene. Limba poeziei epice cunoaște la Anton Pann primele veselii argheziene.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota