Mintea deschisă către sine: poartă spre vindecare

Lumea în care trăim nu este una pe care o putem lăsa, așa cum e, moștenire urmașilor noștri. Trăim în ruinele unor generații care au reprimat, au tăcut, au uitat, au transmis mai departe suferința în forme invizibile: în traume moștenite, în tipare repetitive, în convingeri toxice care circulă prin sânge și educație.

Credem că lăsăm moștenire bunuri, dar lăsăm, de fapt, ceea ce n-am vindecat, ceea ce n-am îndrăznit să înfruntăm în noi înșine. Dacă nu începem acum să curățăm câmpul conștiinței colective de frică, indiferență, cruzime, lăcomie și mândrie, nu vom lăsa în urmă o lume, ci o rană care se transformă treptat într-o gaură neagră a conștiinței reduse la tăcere.

Dar cum să trăiești conștient când nu știi unde se află propriul tău suflet? Când nu știi ce din tine este etern și ce este doar reacție automată?

Ne-am pierdut harta interioară. Ne plimbăm prin viață fără să știm ce merită dus mai departe și ce trebuie lăsat în urmă. Trăim într-un haos emoțional, pentru că nu am învățat să selectăm, să discernem, să ne decidem ce luăm cu noi și ce ne ucide lent. Însă omenirea se ridică atunci când omul se trezește la sine. Conștiința este locul unde se nasc atât suferința, cât și eliberarea.

Această carte este un astfel de drum: o chemare de a rupe lanțurile traumei perpetuate, de a ne asuma alegerea conștientă, de a vindeca nu doar copilul interior, ci și neamul din care venim și viitorul pe care îl creăm. Este despre ceea ce nu se vede, dar se imprimă în tot: în ochii copiilor noștri, în bolile corpului, în tăcerile moștenite, în alegerile noastre zilnice.