Izme, pizme, eroizme

„Temele poeziei și ale creațiilor mele în general sunt infuzii ale realității experiențiale imediate, filtrate prin prisma unei personalități oscilante între coleric și flegmatic, urmând a fi însăilate într-un veșmânt rareori finisat, intenționat descroit atunci când forma și estetizarea încep să primeze. Rămânerea la un stadiu experimental brut secondează dorința de a pune accent pe concept și mesaj, neurmărind cu orice preț căutarea unui stil anume sau definirea generaționistă a operei.

Generația din care fac parte, uneori numită ironic Generația Cutremurului, este percepută ca o generație individualistă, marcată de un perpetuu eșec de a se închega într-o mișcare culturală notabilă, dar care poate străluci prin unicitatea fiecăruia în parte, deși parcă stelele mor mai repede în acest univers, sau rar pot fi cartografiate din pricina multiplelor perioade de tranziție pe care le-a parcurs între adolescența postrevoluționară și semimaturitatea de acum. Goana după oportunitățile dar și deziluziile capitalismului balcanic, disiparea în încercări eterogene și incompatibile și dorința de epatare specifică oamenilor cu timp limitat definesc această cursă continuă după sens.

Ropotul de mitralieră pe tonalitate de hip-hop acid al poeziei, revenirea la (!) infama folosire a aliterațiilor, specifice limbajului publicitar, surrealismul acordat cu neo-onirismul actualizat vremurilor în care trăim, precum și trecerile fluctuante, fără avertisment, de la o stare la alta, sunt doar câteva specificații definitorii ale acestui fel de a gândi și scrie poezie, de asemenea observându-se și în corpul creațiilor mele vizuale”.