„I
nvestigațiile ce urmează cu privire la semantica „iubirii” combină două complexuri teoretice diferite. Pe de o parte, aceste analize sunt situate în contextul unor lucrări de sociologia cunoașterii care abordează tranziția de la formele tradiționale la formele moderne de societate. Pe această temă am publicat și alte studii, sub titlul Gesellschaftsstruktur und Semantik (2 vol., Frankfurt, 1980 și 1981), studii pe care ne propunem să le aprofundăm aici.
Ele pornesc de la premisa că transformarea sistemului social de la un mod de diferențiere stratificator la unul funcțional determină schimbări esențiale în acel fond de idei al semanticii prin care societatea își asigură continuitatea propriei sale reproduceri, continuitatea racordării [Anschließen] dintre acțiuni. În cursul unor asemenea transformări evolutive, anumite forme lingvistice, înflorituri retorice, maxime și judecăți empirice pot fi transmise de la o generație la alta; dar ele își schimbă sensul și – odată cu sensul – selectivitatea, capacitatea de a capta experiențe și de a deschide noi perspective. Are loc o deplasare a centrului de greutate pornind de la care complexurile de sens dirijează operațiile, astfel încât fondul de idei – în măsura în care e destul de bogat – poate pregăti, însoți și credibiliza suficient de rapid transformări profunde în structurile sociale. Grație acestei deplasări, transformările structurale decurg relativ repede, uneori revoluționar de-a dreptul, fără a fi nevoite să asigure simultan toate condițiile pentru schimbare. Al doilea context al acestor investigații e dat de principiile unei teorii globale a mediilor de comunicare generalizate în plan simbolic. Cu alte cuvinte, iubirea nu va fi tratată aici ca sentiment (decât cel mult secundar), ci în calitate de cod simbolic ce ne învață să comunicăm eficient în situații în care comunicarea pare mai curând improbabilă. Codul îi încurajează pe indivizi să aibă sentimente adecvate. „
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota