Istoria naturală

O carte a călătoriilor anonime reface, în sens invers, parcursul poetic al Flaviei Teoc. Serenitatea infuzată de mit din Fiord, delicatețea auto-ironică din Brațul pierdut, candorile descriptive din Istoria naturală, sensibilitatea vulnerată din Înzeire împărtășesc eleganța detaliului semnificativ, a unui cumul de repere senzoriale. Obiectele au gust și miros, trosnesc, se sparg, incomodează ori, dimpotrivă, liniștesc, iar frumusețea lor transcrie reperele unei lumi trecătoare. Chiar dacă, geografic vorbind, spațiile predilecte ale acestor poeme sunt țărmurile nordice și plajele mediteraneene, filosofia care le ordonează se apropie de niponul mono no aware. Așa cum Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân inventaria toate adevărurile lumii văzute, dar și narațiuni ca aceea a Korei din Sicyon, care, schițând pe un perete gol umbra iubitului ei absent, născocește pictura, Istoria naturală a Flaviei Teoc e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.

- Olga Ștefan