„Suntem cu toţii mult mai puţin raţionali decât presupune teoria economică standard. În plus, aceste manifestări iraţionale de care noi dăm dovadă nu sunt nici întâmplătoare, nici absurde. Ele sunt sistematice şi, din moment ce le repetăm iar şi iar, sunt previzibile.
Prin urmare, nu vi s‑ar părea logic să modificăm teoria economică standard, s‑o scoatem din spaţiul psihologiei naive (care adesea pică proba gândirii raţionale, a introspecţiei şi – cel mai important – a unei atente examinări empirice)?
Exact acesta este lucrul pe care încearcă să‑l realizeze domeniul în formare al economiei comportamentale – precum şi cartea de faţă, ca mică parte din acest demers.” - Dan Ariely
Descoperă mai multe cărți scrise de Dan Ariely
Dacă ți-a plăcut cartea
Iraţional în mod previzibil, scrisă de
Dan Ariely, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Profesorul D preia controlul
, Didactica Publishing House
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota