Învelit în propriul corp

„Denisa Duran (ex-Piscu) și-a făcut mereu, încă de la debutul cu Pufos și mecanic, investigații corporale, chiar dacă tema corporală nu părea una centrală, ci doar una prinsă într-un fascicul. Încetul cu încetul însă, peripeția corporală a devenit oarecum peripeția biografică decisivă, fie că e vorba de reactivitatea mai senzuală (și de mare candoare) din prima carte, fie că e vorba de presimțirile anxioase ale cărnii din Omul de unică folosință, fie că e vorba de reportajele contrase în senzații ale maternității trăite ca miracol din Sunt încă tânără. Doar gingurelile și incantațiile materne, de o tandrețe palpabilă, din Dorm, dar stau cu tine par a fi pus tema în suspensie. Ea revine însă în radiografii dureros de acute în Invelit în propriul corp, un volum de fișe clinice în care dragostea iluminează suferința și – mai ales – o face și mai ascuțită. E un jurnal corporal, un șirag de consemnări abreviate și densificate de o imaginație fulgurantă și extrem de proaspată, ținut în climatul unei seninătăți care face suferința și mai concretă. Din miezul de durere iluminată și dintr-o seninătate dramatică sunt scoase aici poemele Denisei, poeme iradiante, nu doar emoționante.”

„În poezia cvasi-minimalistă a Denisei Duran frapează contrastul, atent ținut în frâu, dintre sentimentele devastatoare – dragostea, dorul, frica, disperarea – pe care le exprimă și sobrietatea, discreția notației, uneori în doar trei-patru versuri. Denisa Duran este o expresionistă reținută, convinsă că mai puțin înseamnă mai mult. Față de volumele anterioare, sunt aici multe poeme în care autoarea își lasă viziunile să se desfășoare liber, pe spații ceva mai ample. Iar atunci rezultatul este de-a dreptul impresionant.”