Între timp

Între timp ar putea fi complementul circumstanţial cel mai potrivit al verbului a cunoaşte ori de câte ori locul reflecţiei tinde să se situeze la egală distanţă de timpul întrupării şi de timpul parusiei, mai precis la intersecţia dintre timpul înţeles ca prilej şi cel trăit ca împrejurare. Sunt adunate în această carte toate firimiturile (analecta) care au căzut sub masa istoriei politice a anilor 2012–2016 în dreptul locului în care s-a întâmplat ca autorul să fie aşezat, cu speranţa că aceste amintiri şi însemnări ar putea desena o posibilă hartă a locurilor în care experienţa prezentului ar avea darul de a se preface în istorie.

Încurajat de un exemplu din vechime (Filipeni 4:21), autorul a locuit o vreme în casa Cezarului, nădăjduind că proximitatea puterii nu-i va anula condiţia de discipol. Cezarul timpurilor moderne este cetăţeanul. Într-o democraţie liberală, politica – cu instituţiile, regulile, practicile şi personalul ei – este casa comună a cetăţenilor. Casă pe care o cesionează politicienilor. Autorul a fost o perioadă unul dintre aceştia, fiind mereu conştient că riscul pe care şi-l asumă implicit orice suveran care îşi dă casa în grija unui intendent este acela de a fi detronat şi evacuat. S-a simţit de aceea dator să raporteze în această carte, aşa cum le-a păstrat în memorie, intrigile şi abuzurile la care Rousseau îi cerea cetăţeanului să fie atent atunci când îşi încredinţează altora libertatea.