Întoarcerea la Linişte

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de gânduri, dincolo de tot ceea ce este temporar, există o adiere fără de formă a Infinitului. O adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Căci în spatele sunetului, se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul.

Sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Tocmai de aceea, Liniştea este transcendentă sunetului, fiind chiar dimensiunea fără dimensiuni, în care se naşte sunetul. Liniştea nu cere, ci acceptă totul. Liniştea nu se consumă, nu începe şi nu se sfârşeşte. Cuprinde începutul şi sfârşitul, însă rămâne în Acum, pentru că singura clipă în care există Liniştea, este clipa de Acum. Eternitatea Acestei Clipe. Veşnicul Acum.

Cartea Întoarcerea la Linişte nu se citeşte prin concentrarea excesivă asupra cuvintelor, ci, mai degrabă, prin odihnirea privirii în spatele cuvintelor. Spaţiile dintre litere sunt locuite de Linişte şi susţin existenţa literelor. Dorinţa excesivă de a înţelege un joc de cuvinte te poate îndepărta de ceea ce se transmite cu adevărat. Tot ceea ce este necesar de auzit, se va auzi printre rânduri. Poate că, în acest moment, există o dorinţă de a înţelege mai multe, însă pe parcursul călătoriei, această dorinţă se va pierde în aşternerea blândă a Liniştii. Nu este nimic de înţeles. Totul vine de la Sine.

Urmează Călătoria Vieţii. Călătoria de Întoarcere la Linişte.