Articolul 29 din Constituția României consacră libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase, statuând că acestea nu pot fi îngrădite sub nicio formă și că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Se pun, astfel, bazele constituționale ale raționamentelor juridice care fac posibile stabilirea în mod definitiv a relației dintre Stat și Biserică și reglementarea tuturor aspectelor cruciale ale unuia dintre cele mai pregnante fenomene pe care societatea le-a cunoscut: religia și credințele religioase.
Deși Codul penal intrat în vigoare în 2014 dedică, în Partea sa specială, un capitol infracțiunilor contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, din păcate, doctrina penală din România nu a acordat decât un interes marginal și limitat modului în care legiuitorul a ales să protejeze relațiile sociale privind credința religioasă a persoanei și pe cele care se formează în jurul fenomenului inevitabil al morții. Tocmai de aceea, scopul acestei lucrări este de a umple un gol care se perpetuează în mod nejustificat în literatura de specialitate din România de peste un secol, prin analizarea unor texte incriminatoare a căror importanță pare a fi fost subestimată.
Cartea este structurată în șapte capitole, într-o manieră care să permită oricărui cititor interesat să o parcurgă cu ușurință. Astfel, după analiza noțiunilor elementare pentru înțelegerea politicii penale în materia libertății religioase, sunt prezentate cadrul normativ general internațional în materia libertății religioase, modalitatea în care alte state au incriminat anumite atingeri aduse dreptului la libertatea religioasă, precum și cele patru infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, prevăzute în Codul penal român la art. 381 384, iar în final sunt prezentate în mod succint concluziile autorului.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota