Hanul păcătoșilor

Carte de ficțiune inspirată dintr-o realitate trăită pe viu, Hanul păcătoșilor explorează captivant și veridic universul damnat al închisorilor de drept comun dinainte de decembrie ’89, după ce memoriile, amintirile, jurnalele ultimului deceniu ne-au obișnuit cu inumană suferința din infernul închisorilor politice ale acestui secol al tuturor dictaturilor. Probabil același, încă din vremurile când a fost inventată privarea de libertate că ispășire pentru cele mai vechi păcate ale lumii, sistemul a păstrat aproape neschimbată psihologia paznicilor și a „clientilor“ săi, dincolo de mode și timp, indiferent de sistemul politic. Și totuși, această prefigurare temporară pe pământ a pedepselor veșnice ale iadului este foarte puțin cunoscută celor din afară ei, deși de-a lungul vremii subiectul a fost abordat de autori faimoși precum Cellini, Cervantes, Casanova, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Dostoievski, Oscar Wilde, Arghezi, Voiculescu și mulți alții, înainte și după ei.

Octav Bozintan [...], aflat la primul său roman publicat, este un nume încă necunoscut cititorilor de literatură. Cartea de față îl impune că o certă promisiune a noului văl de prozatori cu „vana“ narativă, întorși, după experimentele textuale ale anilor ’80, la plăcerea directă a povestirii, care a dat întotdeauna farmecul primordial al romanului. Autor din aceeași generație cu Radu Aldulescu, Emil Mladin și Dumitru Ungureanu, de pildă (prozatori de tip „Panait Istrati ori Jack London“), atras stilistic în egală măsură de „literatura mahalalei“ interbelice, dar și de cea a „lumii bune“ bucureștene de azi (nu e o mare contradicție), Octav Bozintan desenează cu dezinvoltură și curaj portretul, care ar putea fi picaresc și pitoresc, dacă n-ar fi atât de dramatic, al unei umanități chinuite, când mizerabile, când demne de milă, creionându-i personajele cu talent narativ și descriptiv (nu lipsit de unele derapaje poetizante sau rocambolesc-senzaționale).

Naratorul-personaj al romanului, un tânăr zis „Printul“, surprins înainte, în timpul și după „incercarea“ punitiva a închisorii penale cu care se confruntă, străbate inițiatic, de la adolescentă zvăpăiată la o amară maturizare, o „sublume“ înfiorată uneori de sentimente omenești, ce transformă micul ei infern cotidian într-un posibil purgatoriu. [...]

O carte mătura cu un subiect insolit, mult deasupra unui debut obișnuit, care lasă loc evoluțiilor viitoare ale unui autor bântuit deja, dincolo de propriile expieri biografice, de ispită scrisului că destin asumat. Căci în literatură, poate mai greu decât a deveni scriitor este a rămâne. (Alexandru CONDEESCU)