Autoare distinsă cu Royal Society Science Book Prize
Ce imbold misterios i-a împins pe strămoșii noștri hominizi să guste din pomul cunoașterii, să privească dincolo de zare, depășindu-și condiția și devenind creatori de artă, știință, civilizație? De ce nu s-au mulțumit cu fructele căzute din copaci, ci au călătorit tot mai departe, până în spațiul cosmic? Cum a fost cu putință ca urmașii lor să devină stăpânii cuvântului, ai focului, ai frumuseții, ai timpului și ai întregii planete, iar acum năzuiesc să preia chiar frâiele evoluției vieții? Gaia Vince ne oferă răspunsuri surprinzătoare în această nouă istorie a omului, făcându-ne să înțelegem că nu s-a spus încă totul, și nici nu se va putea spune. Doar cunoscând istoria biologică, socială, economică și culturală a speciei noastre ne vom înțelege pe noi înșine, ce ne separă și ce ne unește. ai, mai ales, vom reuși să ne integrăm armonios în noul superorganism global spre care evoluează omenirea, Homo omnis, omul total, omul atotputernic.
Descoperă mai multe cărți scrise de Gaia Vince
Dacă ți-a plăcut cartea
Focul, limbajul, frumusețea, timpul, scrisă de
Gaia Vince, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Aventuri în Antropocen
, Art
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota