Filmul meu de Pintilie

Pintilie era cel care aducea la lumină poveștile tuturor familiilor din țară, devenind o prezență aproape divină în fiecare cartier, un martor al adevărului despre o întreagă națiune. Tot ce vedea, împărtășea cu sinceritate. Astfel, atât televizorul, cât și ecranul de cinema deveneau oglinzi ale realității, indiferent cât de mult ar fi încercat propaganda comunistă să ascundă adevărul.

Poveștile lui, aparent simple, erau cu atât mai puternice cu cât nu erau ficțiune, ci fragmente din viața reală.

Oriunde și oricând, undeva în țară, era cel puțin o persoană care trăia exact ceea ce Pintilie reda pe ecran. Acesta era marele său secret, ingredientul esențial: tot ce povestea putea să i se întâmple oricui, oricând, sau deja se întâmplase, sub o formă sau alta.