Mama

„Romanul Mama (1920) este o operă de maturitate în care sunt recurente argumente dragi autoarei, pe care cititorul român le va putea descoperi parcurgând paginile de intense trăiri sufletești, analize psihologice generate de adeziunea la realitatea trăită, în care Deledda și-a dovedit calitățile. Singurătatea, dăruirea, frământarea sufletească, teama de celălalt, reticența, masca individualizează multe personaje, fie că au un nume (Agnese, Paulo), fie că reprezintă o categorie, cum este cazul mamei. Drama interioară a celor două femei provine din contrastul social: cea dintâi trăiește o pasiune (scandaloasă în lumea catolică) pentru un preot, iar cealaltă, o dramă interioară profundă pentru posibila năruire a realizărilor sale obținute printr-o viață de renunțări. Între acestea se înscrie drama spirituală a lui Paulo, căruia condiția de preot îi impune sacrificarea iubirii pământești. Dar mândria, asemenea celei a eroinelor din tragediile antice, nu le permite să se releve comunității, iar dramele interioare rămân enigmatice pentru cei din jur. În absența comunicării, aparența trebuie salvată chiar prin sacrificiul vieții. Realizarea socială a fiului, păstrarea poziției sociale, a aparenței sunt idei-argument care caracterizează psihologia eroilor deleddieni. Diferența dintre icoana ideală a virtuții și realitatea din spatele ei, dubla trădare a lui Paulo: a iubirii carnale pentru Agnese și a iubirii ideale pentru Mântuitor demolează încrederea mamei în superioritatea fiului și o asociază cu rușinea și decăderea de pe o treaptă socială privilegiată.” (ȘTEFAN DAMIAN)