Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reunește atat lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie și critică literară deja consacrate, cat și volume inedite, rămase în manuscris în arhivă sa. Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variațiuni pe o temă în contralumină) și de volumul de proză și eseuri Mecanica fluidului. Acestora li se vor adauga romanele Frumoasa făra corp și Pupa russa, o ediție revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă și Reducerea la scară, cărțile de eseuri deja publicate în căutarea referinței și Teatru de operațiuni, precum și alte lucrări inedite (Lentilă sferica, Operații pe cărți deschise, Mono-stereo). Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie și critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide și înnoitoare cărți scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului și teoreticianului literar Mircea Martin, și Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie și proză inedite, precum și de corespondența și interviurile lui Gheorghe Crăciun.
Alte titluri de
Gheorghe Crăciun:
Maitreyi
, Tana
Femei albastre
, Polirom , colecţia Fiction LTD
Acte originale/Copii legalizate
, Cartea Românească
Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului
, Cartea Românească
Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu
, Cartea Românească
Imagini, litere şi documente de călătorie
, Cartea Românească
Aisbergul poeziei moderne
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Pulsul prozei
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Frumoasa fără corp
, Polirom
Pupa russa
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Trupul știe mai mult
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Carte despre
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Alte titluri de
Mircea Martin:
Limba și literatura română. Manual pentru clasa a XII-a (Mircea Martin)
, Art Klett , colecţia Art Educaţional
Gesturile fundamentale ale criticii
, Art , colecţia Cărţi cardinale
Stare de asediu
, Școala Ardeleană
Cinci feţe ale modernităţii
, Polirom , colecţia Hors Collection
Geometrie și finețe
, Tracus Arte
Canonul occidental
, Art , colecţia Cărţi cardinale
Filologii
, Tracus Arte
Scrieri (Vol. 1)
, Spandugino , colecţia Distinguo
Alte titluri de
Oana Crăciun:
Acte originale/Copii legalizate
, Cartea Românească
Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu
, Cartea Românească
Imagini, litere şi documente de călătorie
, Cartea Românească
Aisbergul poeziei moderne
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Pulsul prozei
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Pupa russa
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Trupul știe mai mult
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Carte despre
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Alte titluri de
Carmen Muşat:
Cum s-a făcut de-am plecat de-acasă
, Cununi de Stele
Acte originale/Copii legalizate
, Cartea Românească
Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu
, Cartea Românească
Imagini, litere şi documente de călătorie
, Cartea Românească
Aisbergul poeziei moderne
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile teoriei
, Polirom , colecţia Collegium
Pulsul prozei
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Lectură după teorie
, Tracus Arte
Nopți la Serampore. Secretul doctorului Honigberger. Biblioteca Maharajahului
, Tana
Pupa russa
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Rătăciți în Labirint
, Herald , colecţia Psihoterapia
Trupul știe mai mult
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
În căutarea timpului pierdut. Timpul regăsit (Vol. 7)
, Cartier , colecţia Cartier de colecție
Carte despre
, Polirom , colecţia Seria de autor Gheorghe Crăciun
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota