Pentru Jack Reacher, evenimentele din 11 septembrie 2001 au adus o schimbare practică a stilului de viaţă. Pe lângă periuţa de dinţi pliabilă, acum poartă asupra lui şi o carte de identitate cu fotografie. Totuşi, nimeni nu-i poate da de urmă. Aşa că, atunci când un membru al fostei sale unităţi militare găseşte o cale de a-i transmite un mesaj, Reacher ştie că e vorba de ceva foarte serios: Vreau să aduni laolaltă vechea unitate.
Nu te încurci cu investigatorii speciali. Întotdeauna se apără unul pe celălalt. Acum unul dintre ei e mort în deşertul californian. Iar ceilalţi şase sunt de negăsit.
Nu te încurci cu Jack Reacher. Vechii lui camarazi sunt în mare încurcătură, iar el n-are de gând să stea cu mâinile-n sân.
Nici acum, nici altă dată.
Fiecare volum din seria pasionantă creată cu inteligenţă de Lee Child îl poartă pe luptătorul rătăcitor într-o nouă aventură, astfel încât poţi să începi lectura cu oricare carte, inclusiv cu ultima lui bijuterie, Ghinioane şi încurcături. Avertisment: după ce l-ai cunoscut pe Jack Reacher, vei deveni dependent, aşa că fii pregătit!
Alte titluri de
Lee Child:
Să nu te întorci niciodată!
, Trei
Urmărit
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Personal
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Convinge-mă!
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Jack Reacher: Never Go Back
, Transworld Publishers Ltd. , colecţia Bantam Books
61 de ore
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Merită să mori
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Școala de noapte
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Filiera de la miezul nopții
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Fără al doilea nume
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Timpul trecut
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Să nu greșești
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Lună albastră
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Un glonț la țintă
, Trei , colecţia Fiction Connection
Santinela
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Reacher: Capcana Margrave (ediție tie-in)
, Trei , colecţia Fiction Connection
Mai bine mort
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Reacher: Ghinioane şi încurcături (Ediție tie-in)
, Trei , colecţia Fiction Connection
Fără plan de rezervă
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Secretul
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Prins în capcană
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Alte titluri de
Constantin Dumitru Pălcuş:
De ce vrem să fii bogat
, Curtea Veche , colecţia Seria de autor Robert T. Kiyosaki
Conştiinţa unui liberal
, Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Fizica imposibilului
, Trei , colecţia Acum pentru viitor
Tâlharii din cufăr (Ed. bilingvă)
, Paralela 45 , colecţia Bufnița - povești și povestiri bilingve
Cincizeci de umbre ale lui Grey (Vol. I)
, Trei , colecţia Eroscop
Fizica viitorului
, Trei , colecţia Acum pentru viitor
Ierusalim. Biografia unui oraș
, Trei
Moarte subită
, Trei , colecţia Fiction Connection
Războiul viziunilor asupra lumii. Ştiinţă versus spiritualitate
, Trei , colecţia Acum pentru viitor
Dovada lumii de dincolo. Adusă de un neurochirurg
, Lifestyle
Jurnalul unui adolescent timid
, Trei , colecţia Fiction Connection Young
Supercreierul. Cum să-ţi eliberezi puterea explozivă a minţii pentru a-ţi maximiza sănătatea, fericirea şi starea de bine spirituală
, Lifestyle
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii
, Trei , colecţia Young Fiction
Să nu te întorci niciodată!
, Trei
Spune-mi adevărul, doctore
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Personal
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Viitorul lui Dumnezeu. O abordare practică a spiritualităţii pentru vremurile noastre
, Lifestyle , colecţia Trebuie să știi - Lifestyle Publishing
Dieta Vânător - Fermier
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Despre Bunătatea Inimii
, Lifestyle , colecţia Trebuie să știi - Lifestyle Publishing
Vedere sănătoasă. Cum să prevenim și să vindecăm bolile de ochi printr-o alimentație corectă
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Convinge-mă!
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Factorul microbian
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
61 de ore
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Viitorul minții umane
, Trei , colecţia Acum pentru viitor
Chimista
, Trei , colecţia Fiction Connection
Merită să mori
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Școala de noapte
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Proiectul primar
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Miracolul telomerilor. Noua știință a păstrării tinereții
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Vindecarea fără efort
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Neuroimunitatea
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Regula de 5 secunde
, Lifestyle
Filiera de la miezul nopții
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Vindecarea creierului
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Chemarea cucului (Vol. 1)
, Trei , colecţia Fiction Connection
Blues pentru găurile negre
, Trei
Îngrijirea postcancer
, Lifestyle , colecţia Citeşte sănătos
Al cincilea element al sănătății
, Lifestyle
Codul pentru o minte extraordinară
, Lifestyle , colecţia Trebuie să știi - Lifestyle Publishing
Să nu greșești
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
În slujba războiului
, Trei
Metauman. Eliberează-ţi potenţialul infinit
, Lifestyle
Lună albastră
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Viețile secrete ale planetelor
, Trei
Origini
, Trei
Anotimpuri diferite
, Nemira , colecţia Armada
365 de zile care au marcat istoria omenirii
, Litera , colecţia Kronika
Buddha și nonconformistul. Arta spirituală secretă a reușitei în muncă
, Lifestyle
Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Eroul
, Trei
Periodizarea
, Lifestyle
Xenocid (Vol. 3)
, Nemira , colecţia Armada
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii
, Pandora M , colecţia Pandora M | Young Adult
Dovada lumii de dincolo. Adusă de un neurochirurg
, Lifestyle
Secretul
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Închisoarea îngerilor
, Nemira , colecţia Armada
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota