O fereastră întunecată

"O fereastra intunecata pare sa aiba acelasi areal de investigatie ca romanul anterior, dovedind un fel de program narativ, de saga socio-politica. De data aceasta e vorba de o distopie apocaliptica, ce aminteste atit de maestrii clasici Huxley, Bradbury si Orwell, cit si de mai recentii Kurt Vonnegut (Leaganul pisicii) si David Mitchell (Atlasul norilor). Florin Irimia alege, astfel, impotriva mainstream-ului biografic-minimalist al tinerilor congeneri, calea aparent batuta a prozei vizionare, cu bataie lunga si implicatii antropologice.
O fereastra intunecata e, pe scurt, o parabola care contraface istoria cu intentia vadita a unei necrutatoare critici. Romania e, in textul lui Florin Irimia, un spatiu al permanentelor si irezolvabilelor conflicte ideologice, care produc, pe o scara temporala mobila, genociduri si alienare. Pe alocuri violent in limbaj si-n scene, construit din perspective incrucisate si registre diferite, cu intertexte istorice si literare semnificative (remarc doar impresionanta rememorare a holocaustului iesean si a trenurilor mortii, din vara lui 1941), romanul lui Florin Irimia reveleaza o atmosfera sumbra, de meditatie eschatologica. Dar, mai presus de toate, el arata un prozator de calitate, cu o agenda deja conturata [...]."

"E greu sa mai inventezi carti despre societati in care domnesc haosul si imposibilul si sa mai fii original cu ele. Cu toate acestea, Florin Irimia a gasit exact societatea bolnava si disfunctionala care ar „merge” perfect pe meleagurile noastre. Totul este despre supravietuire si, mai mult decit atit, este despre pastrarea unei farime de suflet si de umanitate intr-o conjuctura in care tuturor le-ar fi mult mai bine daca si-ar scoate inima din piept. Speranta si disperare in mijlocul unui desert de absurd si cruzime.
Scriitura lui Florin Irimia este directa si subtila in acelasi timp. Imaginile croite de el sint pe alocuri violente, socante, devastatoare, pe alocuri pline de un umor cu tente cenusii si negre, pe alocuri cu fraze si metafore la care nimeni nu s-ar fi asteptat [...]. Cel mai mult ii admir curajul exprimarii, se vede ca e ceva natural. Se vede ca rupe din realitatea care il copleseste si adauga nuante mai intunecate, ca sa obtina efectul crearii unei lumi unice, in care nimeni nu ar vrea sa traiasca si in care, totusi, locuim fiecare, pe rind, caci fiecare are absurdul propriei vieti asigurat genetic."

"Nu vreau sa vin eu si sa spun cum trebuie citit romanul. Fiecare il citeste asa cum doreste si simte, ca thriller, distopie post-apocaliptica, poveste de dragoste in vremea Holerei etc. etc. In fond, asta conteaza mai putin, important este sa placa, sa stirneasca reactii in organism. Nu stiu daca sau in ce masura m-au influentat, dar simt nevoia sa mentionez doua romane aici, The Butterfly Plague (Ciuma Fluturilor) de Timothy Findley, un scriitor canadian mai putin cunoscut la noi, si Black Dogs (Cainii negri) de Ian McEwan, tradus de Virgil Stanciu la Polirom. Nu am scris cartea avind in minte aceste doua romane, dar la vremea cind le-am citit m-au pus serios pe ginduri cum privire la diversele forme pe care le poate lua Raul in lume."

"Florin Irimia ne vorbeste despre trecutul nostru intunecat, despre acele lucruri din prezent pe care incerc sa le ignor, despre un posibil viitor apocaliptic. E o lume din care Speranta nu mai exista, o lume a pesimismului ,,total”, daca pot spune astfel, in care nu gasim un Nimic, ci acea parte intunecata a Vietii, atit de absurda si de macabra incit vrei sa iti intorci privirea spre altceva. Numai ca nu mai poti. E trecutul nostru, si tara noastra, si timpul nostru, fie el prezent, trecut, sau viitor.
Partea cea mai interesanta pentru mine a acestui roman postmodern, de la primul pina la ultimul cuvint, este aceasta relatie a scriitorului cu propriile personaje, sau a personajelor cu propriul creator, acel delir ce trebuie urmarit cu atentie, in care ,,scrisul e liantul”: intre trecut si viitor, intre Mircea si Edi, intre lumea de acolo si lumea de aici, in care nimic insa nu s-a schimbat [...]. Recomandat pasionatilor de istorie, celor preocupati de trecut, gata sa si-l asume, celor interesati de romane postmoderne."

"Rezonez la distopii, rezonez la povesti intercalate si ironii postmoderne, rezonez la perioada interbelica (fara s-o idealizez, asa cum se vede) poate ca am vrut sa scriu ceva mi-ar fi placut sa citesc inainte. Un roman in care toate aceste aspecte sa se regaseasca la un loc.
[...] Totul depinde de felul in care te raportezi la istorie. Daca o vezi drept un sir neintrerupt de cauze si efecte, de determinari succesive, atunci viitorul nu are cum sa fie prea luminos. In acelasi timp, mai sint momente cind asistam la rupturi, ca si cum istoria insasi s-ar plictisi sa fie previzibila si atunci apar niste forte care schimba cumva cursul lucrurilor, oferindu-ne ceva surprinzator. Dar si acest ceva surprinzator poate fi o tragedie, nu neaparat un lucru pozitiv. In carte, am mers mai degraba pe mina determinarilor, punind fata in fata doua scenarii apocaliptice din care, din pacate, doar unul este imaginat."

"O fereastra intunecata reprezinta o premiera din mai multe puncte de vedere: o data, pentru ca este prima mea carte aparuta la editura Polirom, a doua oara pentru ca e primul roman de la noi care trateaza parte din problema Holocaustului din Romania, este vorba de Pogromurile din Bucuresti si Iasi din 1941, un subiect inca putin cunoscut publicului (iar atunci cind e cunoscut, tinde sa fie mai degraba ocultat) si in al treilea rind pentru ca a insemnat, spre deosebire de romanul anterior, Defekt, o provocare si pentru mine, atit din punct de vedere structural cit si al continutului. "
Poate ma hazardez cu aceasta afirmatie dar cred ca O fereastra intunecata nu va lasa indiferent pe nimeni: ii va enerva pe unii, pe altii ii va cuceri dar nimeni nu se va declara plictisit de ea.

"Scriu pentru ca sint posedat. Nu de Diavol ci de mine insumi. Scriu pentru ca sint revoltat. Scriu cu furie, scriu ca sa ma calmez. Scriu pentru ca vad, aud, sint agresat, angoasat, sint disperat. Scriu ca sa supravietuiesc. Imi fac pluta din cuvinte – pluta Meduzei – si ma las purtat pe apele negre ale mintii din creier. Ale luciditatii. Totul este un calvar. O agonie. Nimic nu vine de la sine. Totul e sfortare. Totul e supliciu. Cit are sa mai dureze? De ce nu se termina-odata? De ce-as vrea sa se termine? Traiesc in scris, nu din scris. Scriu ca sa nu traiesc. "
Traiesc in fiecare molecula a cuvintului, nu ma vedeti? Sint eu, picaro, personajul-narator, sarac dar fara de odihna, permanent pe drum, pe drumul fara de intoarcere.
Scriu pentru ca n-am sa am niciodata copii. Scriu ca sa am. Scriu pentru ca voi muri.

"Romanul (...) da impresia ca te ia de guler si urla la tine sa nu mai fii ignorant, sa deschizi ochii spre ceea ce s-a intimplat (si se poate intimpla oricind din nou, desi sub o alta forma).
Ritmul este alert si nu te lasa sa respiri (...) textul e fragmentat si nu stii intotdeauna cui ii apartine vocea care nareaza (...). Cititorul e purtat in diferite lumi, rupte din realitate, cosmaruri si delir si doar tirziu afla cine sint de fapt protagonistii. Totul trebuie citit cu atentie pentru a putea face conexiunile necesare si pentru a nu te pierde dincolo de real. "
Nu e o carte scrisa sa iti placa, ci ca sa te faca sa gindesti si sa incerci sa afli mai multe despre trecutul care inca ne afecteaza prezentul.

"Dupa Defekt, un prim roman scris cu o mina agila, Florin Irimia construieste, prin aceasta carte cu inserturi documentare, o utopie neagra, croita din materialul pe care il ofera Romania de ieri, de azi, de miine. O tara in care nu doar ciinii sint, premonitoriu, ucisi cu o cruzime nejustificata, ci, inca mai usor, si oamenii, atunci cind ideologiile, de orice orientare politica, se muta in totalitarism. O tara in care mortii invie cerind razbunare, in care iubirea nu mai este posibila, in care trecutul condamna la vinovatie, prezentul obliga la fuga, iar viitorul aproape ca nu mai este posibil. Violenta, frica, absurd, crima, genocid (in roman sint resuscitate secvente din pogromurile de la Bucuresti si Iasi, din 1941), dar si incapatinarea de a ramine om, de a iubi, de a spera – iata ingredientele care imprima lecturii un ritm sincopat. Daca atmosfera si viziunea sumbra coboara din distopiile clasice, compozitia romanului nu conserva si redundanta narativa a acestora: scrisa alert, imprevizibil, cu incrucisari permanente ale vocilor, O fereastra intunecata este cartea care demonstreaza maturitatea unui prozator care, inca de la primele sale manifestari in viata literara, pare extrem de ambitios si de sigur pe sine.”