Misterul mașinuțelor chinezești

„Torturat, ca noi toți, de un irepresibil sindrom Peter Pan, Florin Irimia pornește, în Misterul mașinuțelor chinezești, în căutarea propriilor «à côte de chez…». Adică își retraieste, scriind, propria copilărie petrecută în decorul sordid al ultimului deceniu comunist, transmutind viață imediată a copilului într-o introspecție de multe ori dureroasă. 
Căci nu atît mulțimea de întîmplări comice și de «faze», cum ar spune Ovidiu Verdeș, pe care autorul și le amintește, povestindu-le cu un talent și o plăcere evidente, sînt partea cea mai intensă a cărții, ci căutarea obsedantă a vechilor traume, a crăpăturilor din porțelan, a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie, atîta vreme refulate, prin care autorul își citește, ca-n liniile din palmă, viață actuală. Florin Irimia nu caută copilul pierdut, copilăria pierdută, ci, prin ele, se caută pe sine însuși. În acest proces, fictionalizarea, mergînd pînă la construirea amintirilor-paravan și la modelarea intimplarilor în sens estetic, este uneori evidența și necesară: un coșmar străvechi, cu mamă care-și decapitează fiul, e retrăit în realitate odată cu moartea tragică a acesteia. O întîmplare de o mare cruzime, cea a descoperirii de către copil a jucăriilor care nu erau pentru el, îl aduce-n lumina pe tata, marele histrion al cărții, cel care schimbă măști și femei că un prestidigitator. Ei sînt cu adevărat eroii «misterelor» lui Florin Irimia, dramă divorțului părinților (mai curînd pusă-n scenă decît cu adevărat rememorata) e adevărată miză, de o tristețe de multe ori insuportabilă, a cărții sale. 
Dincolo de toate acestea, poveștirile din volum respiră o ingenuitate, o naturalețe, o lipsă de fasoane literare care mie mi-au amintit de cărțile lui Cezar Paul-Badescu și mi-au plăcut mult. Sper să placă și cititorilor.”