Polaroide

„Te poartă, citind Polaroide, două mișcări, cum te poartă curenții de apă la vărsare: una e macro, lipsită de destinație, în continuă recompunere, cealaltă micro, dinspre memorie, afect, decupaje vizuale, spre constelațiile propriei persoane. Sunt poeme de drum aici, de regăsire. De citit unul pe zi când vrei să pleci, să cauți distanță.”

„Am tot încercat să identific exact senzația pe care am avut-o citind Polaroide și cred că e un fel de liniște, dar o liniște zgomotoasă, ca cea care urmează imediat după un moment încărcat de o tensiune difuză. E ceva intim în poemele lui Daniel Coman, aproape de parcă ți le-ar șopti cineva într-un loc cu multă agitație în jur și cred că mulți avem nevoie de un astfel de refugiu.”