Romanul de debut al strălucitei scenariste Annette Hess s-a impus printre cele mai apreciate cărți ale anului 2018 publicate în Germania. Bestseller internațional, este tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Abordând cea mai dificilă parte a istoriei germane din secolul XX, captivează prin actualitatea temei, prin dozajul fin între saga de familie și desfășurarea primului eveniment major care a adus la cunoștința lumii ororile naziștilor, prin limbajul precis, elegant și subtil în redarea atmosferei intense ce se menține de la prima la ultima pagină.
Procesul Auschwitz de la Frankfurt se află în centrul acestui roman, dar povestea se țese în sânul familiei Bruhns: Ludwig si Edith, cârciumari harnici și de treabă, care-și iubesc copiii și nu vor decât să uite trecutul. Fetele Bruhns, Eva si Annegret, nu pot fi mai diferite. Eva, translatoare din polonă la proces, logodită cu fiul unui bogătaș, se trezește însă repede la realitate și își asumă vina. Annegret, mult mai cinică, nu-și asumă istoria, vina cu atât mai puțin. Romanul te ține în tensiune de la prima pagină, te atrage în atmosfera provincială a familiei, te aduce în sala de tribunal și la Auschwitz, în Polonia comunistă, te cufundă în ambianța și mentalitatea anilor ’60 cu o scriitură detașată, cinematografică.
Alte titluri de
Daniela Ştefănescu:
Aion. Contribuţii la simbolistica Sinelui (Vol. 9/2)
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Compendiu de psihanaliză. Opere 13
, Trei
Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării şi unirii contrastelor sufleteşti în alchimie (Vol. 14/2)
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Freud şi psihanaliza (Vol. 4)
, Trei , colecţia Psihologie
Jurnalul unei femei adultere
, Trei
Psihopatologia vieţii cotidiene
, Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Practica psihoterapiei (Vol. 16)
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
101 poveşti vindecătoare pentru adulţi. Folosirea metaforelor în terapie
, Trei , colecţia Psihologie-Psihoterapie
Arta de a fi egoist. Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Despre psihanaliză
, Trei
Povestiri bilingve. Fluierarul din Hamelin / Der Rattenfanger Von Hamelin (germană)
, Girasol , colecţia Povestiri bilingve
Terapia prin jocul cu nisip
, Trei , colecţia Psihologie-Psihoterapie
Porumbelul
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Simboluri ale transformării (Vol. 5)
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Piratul și Spițerul
, Pandora M
Esterhazy. Prințul Iepure
, Pandora M , colecţia Literati
Studii despre reprezentările alchimice (Vol. 13)
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Cox sau Mersul timpului
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung
, Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Sub soarele lui Satan
, Tracus Arte
Cine sunt eu? Dezvoltare personală. Caiet de lucru. Clasa I
, Art Klett , colecţia Art Educaţional
Despre vis (Ediția a II-a)
, Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Criza conștiinței religioase
, Eikon
Psihicul politic
, Trei
Amintiri, vise, reflecţii
, Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Psihologia lui C.G. Jung
, Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Iubirea în caz de urgență
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Omul modern în căutarea sufletului
, Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Despre vis
, Trei , colecţia FREUD despre…
Ca tăietorii de lemne
, Curtea Veche , colecţia Byblos
Cartea neagră a comunismului
, Spandugino
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota