Du-te cu el

Du-te cu el de Agnès Ledig este un roman în egală măsură despre dragoste, despre viață, dar și despre moarte. Dar este în primul rând un roman despre dragoste și cum ar trebui să fie ea, dar și despre ce nu ar trebui să permitem niciodată să ni se întâmple în numele iubirii. 

Volumul de față ne introduce în atmosfera unui spital, mai exact, în aparenta liniște specifică secției de reanimare. Aici vom cunoaște majoritatea personajelor acestui roman care atinge o multitudine de teme, dincolo de tema principală care este dragostea. Este vorba mai exact despre: fragilitatea vieții, forța de a merge mai departe chiar și când împrejurările ne sunt total potrivnice, ciudatele locuri pe care și le alege iubirea pentru a se înfiripa, adolescența și problemele ei, relațiile nesănătoase de cuplu, senectutea și fețele ei neașteptate, alegerile grele în fața cărora ne pune viața atât de des și, mai ales, este vorba despre respectul față de noi înșine care trebuie să primeze în toate relațiile noastre și în tot ceea ce întreprindem la un moment dat. Toate aceste teme vor fi atinse prin intermediul a trei povești de dragoste diferite care se țes pe parcursul acestui roman seducător.

Eroina romanului este Juliette Toledano, infirmieră la reanimare într-un spital din Strasbourg în vârstă de 36 de ani, care își împarte timpul între munca ei solicitantă care îi oferă însă o mulțime de satisfacții, iubitul ei bancher, director de agenție, care câștigă foarte bine și împreună cu care locuiește într-un apartament frumos, tratamentele dificile de reproducere asistată în urma cărora speră să aibă copilul pe care și-l dorește foarte mult, și bunica ei Malou, de 84 de ani, care locuiește „La ciocârlii” - un azil de bătrâni. Faptul că se complace într-o relație nefericită o va costa scump și o va face la un moment dat să afirme:

„Mi-am negat libertatea de a fi. Dar simt cum începe să revină. O simt crescând în mine cu forța unui val puternic, eu, care făceam pluta pe apa vieții mele, ca să nu mă scufund. Un val mare, care m-a răsturnat, m-a zgâlțâit, m-a izbit de stâncă, aș fi putut muri, dar, fiindcă sunt încă în viață, o să înot până la plajă și o să scap de rechin. Mirosul de sânge l-a incitat. Mirosul vulnerabilității mele e cel care îl incită de ani buni.”