Minim 5% reducere la fiecare carte
 

Pe șinele ce leagă Londra de orașele din apropiere, două trenuri merg, pentru câteva secunde, în paralel. Într-unul se află o doamnă în vârstă, abia trezită din moțăială; în celălalt, un bărbat înalt, brunet, bine făcut sugrumă o femeie. Șocată, doamna în vârstă raportează imediat crima la poliție, dar toată lumea o ia drept acel gen de bătrână care, dornică de atenție, scornește povești incredibile. Există însă cineva care nu-i pune nici o clipă relatarea la îndoială. Este prietena ei, Miss Marple. Din fotoliul său, aceasta dirijează investigațiile către un conac englezesc rupt direct din istorie, neatins de modernitate, unde, într-un hambar nefolosit, se află un cadavru într-un sarcofag.

Alte titluri de Agatha Christie:
Death on the Nile + Online Audio + App (Step Three B1.2) , Black Cat Cideb
The Murder of Roger Ackroyd + Online Audio + App (Step Three B1.2) , Black Cat Cideb
Murder on the Orient Express + Online Audio + App (Step Two B1.1) , Black Cat Cideb
And Then There Were None + Online Audio + App (Step Three B1.2) , Black Cat Cideb
Bântuind prin Veneția , Litera , colecţia Buzz Books
Moarte pe Nil , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Petrecerea de Halloween (Vol. 5) , Litera
O crimă anunțată (Vol. 6) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Crăciunul lui Poirot (Vol. 9) , Litera
Cei cinci purceluși (Vol. 8) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Crima din Orient Express (2023) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Crimă la vicariat (Vol. 10) , Litera
Cadavrul din biblioteca (Vol. 12) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Misterioasa afacere de la Styles (Vol. 13) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Răul sub soare (Vol. 14) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Întâlnire cu moartea (Vol. 15) , Litera
Pericol la End House (Vol. 16) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Moarte printre nori (Vol. 17) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Crima din Mesopotamia (Vol. 18) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Cu cărțile pe fată (Vol. 20) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Mâna ascunsă (Vol. 21) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Primele cazuri ale lui Poirot (Vol. 22) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Oglinda spartă (Vol. 23) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Nemesis (Vol. 24) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Calul bălan (Vol. 25) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
După înmormântare (Vol. 26) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Vinovat fără vină (Vol. 27) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Misterul crimei fără cadavru (Vol. 28) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Misterul din Caraibe (Vol. 29) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Tragedie în trei acte (Vol. 30) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Noapte nesfârșită (Vol. 31) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Misterul Trenului Albastru (Vol. 32) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Jocuri de oglinzi (Vol. 33) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Conacul dintre dealuri (Vol. 34) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
O supradoză de moarte (Vol. 35) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Un buzunar plin cu secară (Vol. 36) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
De ce nu Evans? (Vol. 37) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Cei patru mari (Vol. 38) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Spre zero (Vol. 39) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Moartea vine ca un sfârșit (Vol. 40) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
13 la cină (Vol. 41) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
La Hotelul Bertram (Vol. 42) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
A treia fată (Vol. 43) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Tabloul (Vol. 44) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Martorul mut (Vol. 45) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Vânătoarea de crime (Vol. 48) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Crime în miez de iarnă , Litera , colecţia Buzz Books
N sau M? - HC , Litera
Crima din Orient Express , Litera , colecţia Buzz Books
Adversarul secret - HC , Litera
La hotelul Bertram - HC , Litera
Trenul din Paddington , Litera
După înmormântare - HC , Litera
Casa strâmbă , Litera , colecţia Buzz Books
Vinovat fără vină , Litera , colecţia Buzz Books
Crimă la vicariat - HC , Litera
Ucigașul ABC , Litera , colecţia Buzz Books
Misterioasa afacere de la Styles , Litera , colecţia Buzz Books
Calul bălan , Litera , colecţia Buzz Books
O autobiografie , Litera
Asasinarea lui Roger Ackroyd , Litera , colecţia Buzz Books
Cadavrul din bibliotecă , Litera , colecţia Buzz Books
Cei cinci purceluși , Litera , colecţia Hercule Poirot
Conacul dintre dealuri , Litera
Întâlnire cu moartea , Litera
Întâlnire cu moartea , Litera , colecţia Buzz Books
Martorul mut - PB , Litera
Parteneri contra crimei , Litera
Poarta destinului , Litera
Tragedie în trei acte , Litera
Ultimele cazuri ale lui Miss Marple , Litera
Un buzunar plin cu secară , Litera
Crima din Mesopotamia , Litera
Mâna ascunsă , Litera
Primele cazuri ale lui Poirot , Litera
A treia fată , Litera
Adversarul secret - PB , Litera
Crimă la vicariat - PB , Litera
Cu cărţile pe faţă , Litera
După înmormântare , Litera
La hotelul Bertram - PB , Litera
Moarte printre nori , Litera
Moartea vine ca un sfârșit , Litera
O crimă anunțată , Litera
O supradoză de moarte , Litera
Oglinda spartă , Litera
Petrecerea de Halloween , Litera , colecţia Buzz Books
Ceasul rău pe strada Hickory , Litera , colecţia Buzz Books
Jocuri de oglinzi , Litera , colecţia Buzz Books
Cei patru mari , Litera , colecţia Buzz Books
Crimă pe terenul de golf , Litera
Misterul crimei fără cadavru , Litera
Spre Zero , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Triunghiul etern , Litera
Elefanții nu uită niciodată , Litera
N sau M? - PB , Litera
Răul sub soare , Litera
Ceasurile , Litera , colecţia Buzz Books
Asasinarea lui Roger Ackroyd , Litera , colecţia Carte pentru toți
O supradoză de moarte , Litera , colecţia Buzz Books
Misterul din Caraibe , Litera
Pericol la End House , Litera
Nemesis , Litera
13 la cină , Litera
Pisica printre porumbei , Litera
Misterul trenului albastru , Litera
Moarte printre nori , Litera , colecţia Buzz Books
Cei cinci purceluși , Litera , colecţia Buzz Books
13 probleme , Litera
Muncile lui Hercule , Litera
Misterul crimei fără cadavru , Litera , colecţia Buzz Books
Moarte pe Nil , Litera , colecţia Buzz Books
Doamna McGinty a murit , Litera
Poirot investighează , Litera
Vânătoarea de crime , Litera
Cu cărţile pe faţă , Litera , colecţia Buzz Books
Și din zece n-a mai rămas nici unul , Litera , colecţia Buzz Books
Miss Marple. 12 povestiri noi , Litera , colecţia Buzz Books
Tabloul , Litera , colecţia Buzz Books
Un buzunar plin cu secară , Litera , colecţia Buzz Books
Asasinarea lui Roger Ackroyd (Vol. 4) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Alte titluri de Lidia Grădinaru:
Fiul Hamasului , Omnium
Spre zero (Vol. 39) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Moartea vine ca un sfârșit (Vol. 40) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
La Hotelul Bertram (Vol. 42) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Sunt copilul amantei , Leda , colecţia Maeștrii Leda
Bolnavi la putere , Corint
Înscenarea lui Roger Murgatroyd , Trei , colecţia Fiction Connection
Năluca și Nălucul , Leda , colecţia Fantasy Leda
Farmecul discret al vieţii conjugale , Trei , colecţia Fiction Connection
Zi după zi , Trei , colecţia Fiction Connection
Fii şi îndrăgostiţi , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Trădarea , Trei , colecţia Fiction Connection
Cuvinte ale unui om fără cuvinte , Litera , colecţia Introspectiv
Aristocrația , Corint , colecţia Istorie cu blazon
Fata din gheață. Seria Erika Foster (Vol.1) , Trei , colecţia Fiction Connection
Apa a dispărut, luna a dispărut , Litera
Meditația , Litera
Inteligența , Litera , colecţia Introspectiv
Curajul , Litera , colecţia Introspectiv
Maturitatea , Litera , colecţia Introspectiv
Bucuria , Litera , colecţia Introspectiv
La hotelul Bertram - HC , Litera
Trenul din Paddington , Litera
Încrederea , Litera , colecţia Introspectiv
Pădurea care vindecă , Lifestyle
Pune-ți ADN-ul la treabă , Lifestyle
Osho. Meditația. Prima și ultima libertate , Litera , colecţia Osho International Foundation
Scandaluri regale , Corint , colecţia Corint Istorie
Calul bălan , Litera , colecţia Buzz Books
Parteneri contra crimei , Litera
La hotelul Bertram - PB , Litera
Spre Zero , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera
Asasinul orb , Art , colecţia Musai
Siria. Țara care ne-a fost casă , Corint , colecţia Corint Istorie
Familia Borgia , Corint , colecţia Corint Istorie
Raţiune şi simţire , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Piatra Lunii , Corint , colecţia Corint Clasici ai Literaturii
Vezi mai mult
 
Titlu original: 4.50 From Paddington
Traducător: Lidia Grădinaru
Publicată în: May 2024
ISBN: 978-630-319-249-9
Pagini: 348
Copertă: Hardcover
Teme: anchetă, moarte
Editură: Litera
Dimensiuni: 14x21,5 cm
Hârtie: 80g/m
Limba: Română
Toate categoriile:
   
Voturi
0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 

De aceiași autori

  • 49,61 RON 52 22 RON 52 22 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2021
    ISBN: 9788853020512
    Pagini: 128
  • 49,61 RON 52 22 RON 52 22 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2022
    ISBN: 9788853021328
    Pagini: 128
  • 49,61 RON 52 22 RON 52 22 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2022
    ISBN: 9788853019370
    Pagini: 112
  • 2+1 Cadou*
    Moarte pe Nil de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2023
    ISBN: 978-630-319-231-4
    Pagini: 432
  • 2+1 Cadou*
    45,18 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2023
    ISBN: 978-630-319-235-2
    Pagini: 324
  • 2+1 Cadou*
    O crimă anunțată (Vol. 6) de Agatha Christie
    45,18 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2023
    ISBN: 978-630-319-236-9
    Pagini: 348
  • 2+1 Cadou*
    45,18 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2023
    ISBN: 978-630-319-238-3
    Pagini: 324
  • 2+1 Cadou*
    45,18 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2023
    ISBN: 978-630-319-232-1
    Pagini: 322
  • 2+1 Cadou*
    42,80 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: January 2024
    ISBN: 978-630-319-240-6
    Pagini: 336
  • 2+1 Cadou*
    5 (1)
    45,18 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2024
    ISBN: 978-630-319-242-0
    Pagini: 264
  • 2+1 Cadou*
    42,80 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2024
    ISBN: 978-630-319-243-7
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    Răul sub soare (Vol. 14) de Agatha Christie
    42,80 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2024
    ISBN: 978-630-319-244-4
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: March 2024
    ISBN: 978-630-319-246-8
    Pagini: 288
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2024
    ISBN: 978-630-319-247-5
    Pagini: 324
  • 2+1 Cadou*
    Mâna ascunsă (Vol. 21) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: June 2024
    ISBN: 978-630-319-853-8
    Pagini: 300
  • 2+1 Cadou*
    Oglinda spartă (Vol. 23) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: July 2024
    ISBN: 978-630-319-855-2
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    Nemesis (Vol. 24) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: July 2024
    ISBN: 978-630-319-857-6
    Pagini: 360
  • 2+1 Cadou*
    Calul bălan (Vol. 25) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: August 2024
    ISBN: 978-630-319-851-4
    Pagini: 320
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: August 2024
    ISBN: 978-630-319-850-7
    Pagini: 336
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2024
    ISBN: 978-630-319-852-1
    Pagini: 288
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2024
    ISBN: 978-630-319-849-1
    Pagini: 288
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2024
    ISBN: 978-630-319-858-3
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2024
    ISBN: 978-630-319-854-5
    Pagini: 300
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2024
    ISBN: 978-630-342-219-0
    Pagini: 336
  • 2+1 Cadou*
    Jocuri de oglinzi (Vol. 33) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2024
    ISBN: 978-630-342-220-6
    Pagini: 276
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2024
    ISBN: 978-630-342-221-3
    Pagini: 360
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2024
    ISBN: 978-630-342-222-0
    Pagini: 288
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: January 2025
    ISBN: 978-630-342-223-7
    Pagini: 288
  • 2+1 Cadou*
    De ce nu Evans? (Vol. 37) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: January 2025
    ISBN: 978-630-342-384-5
    Pagini: 350
  • 2+1 Cadou*
    Cei patru mari (Vol. 38) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2025
    ISBN: 978-630-342-387-6
    Pagini: 252
  • 2+1 Cadou*
    Spre zero (Vol. 39) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2025
    ISBN: 978-630-342-386-9
    Pagini: 300
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: March 2025
    ISBN: 978-630-342-385-2
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    13 la cină (Vol. 41) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: March 2025
    ISBN: 978-630-342-388-3
    Pagini: 362
  • 2+1 Cadou*
    La Hotelul Bertram (Vol. 42) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2025
    ISBN: 978-630-342-461-3
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    A treia fată (Vol. 43) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2025
    ISBN: 978-630-342-462-0
    Pagini: 348
  • 2+1 Cadou*
    Tabloul (Vol. 44) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: May 2025
    ISBN: 978-630-342-464-4
    Pagini: 360
  • 2+1 Cadou*
    Martorul mut (Vol. 45) de Agatha Christie
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: May 2025
    ISBN: 978-630-342-463-7
    Pagini: 396
  • 2+1 Cadou*
    40,17 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: June 2025
    ISBN: 978-630-342-597-9
    Pagini: 288
  • Carte nouă
    2+1 Cadou*
    Crime în miez de iarnă de Agatha Christie
    47,49 RON 49 99 RON 49 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2025
    ISBN: 978-630-355-550-8
    Pagini: 320
  • 2+1 Cadou*
    Casa strâmbă de Agatha Christie
    66,49 RON 69 99 RON 69 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2019
    ISBN: 978-606-33-3102-2
    Pagini: 304
  • 2+1 Cadou*
    Ucigașul ABC de Agatha Christie
    47,49 RON 49 99 RON 49 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: March 2019
    ISBN: 978-606-33-3405-4
    Pagini: 320
  • 2+1 Cadou*
    Un buzunar plin cu secară de Agatha Christie
    37,99 RON 39 99 RON 39 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2020
    ISBN: LI-AGC-UNBPCS-20-N-001
    Pagini: 256
  • 2+1 Cadou*
    Jocuri de oglinzi de Agatha Christie
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2021
    ISBN: LI-AGC-JOCUDO-21-N-001
    Pagini: 272
  • 2+1 Cadou*
    Pericol la End House de Agatha Christie
    37,99 RON 39 99 RON 39 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: July 2021
    Pagini: 304
  • 2+1 Cadou*
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: May 2023
    ISBN: 978-630-319-014-3
    Pagini: 304
  • 2+1 Cadou*
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: June 2023
    Pagini: 368
  • 2+1 Cadou*
    Un buzunar plin cu secară de Agatha Christie
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: July 2023
    ISBN: 978-630-319-133-1
    Pagini: 288
  • 2+1 Cadou*
    45,18 RON 47 56 RON 47 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2023
    ISBN: 978-630-319-234-5
    Pagini: 312
 

Populare în Cartepedia

  • Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt
    5 (3)
    32,14 RON 33 83 RON 33 83 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2011
    ISBN: 978-606-779-971-2
    Pagini: 114
  • Carte nouă
    37,15 RON 39 11 RON 39 11 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2025
    ISBN: 9786060976110
    Pagini: 208
  • 42,81 RON 47 57 RON 47 57 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2023
    ISBN: 978-973-46-9732-8
    Pagini: 280
  • Castelul de nisip de Iris Murdoch
    10,03 RON 10 56 RON 10 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: July 2022
    ISBN: 978-973-46-9056-5
    Pagini: 400
  • 5 (1)
    23,74 RON 26 38 RON 26 38 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2011
    ISBN: 978-973-462-642-7
    Pagini: 252
  • 81,00 RON 90 RON 90 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2015
    ISBN: GM-DAA-DICIPP-15-N-001
    Pagini: 864
  • 5 (1)
    23,79 RON 26 43 RON 26 43 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2011
    ISBN: GM-MAT-AVELTS-11-N-001
    Pagini: 232
  • Viaţa lui Pi de Yann Martel
    50,16 RON 52 80 RON 52 80 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2012
    ISBN: 978-973-46-3350-0
    Pagini: 336
  • 18,98 RON 21 09 RON 21 09 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2008
    ISBN: CR-MAV-SDPNOL-09-N-001
    Pagini: 312
  • 29,45 RON 31 RON 31 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2023
    ISBN: 9786060973089
    Pagini: 120
  • Prima mea carte de Raluca Dincă
    8,55 RON 9 50 RON 9 50 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2011
    ISBN: AR-RAD-PRIMMC-11-N-001
    Pagini: 184
  • 9,54 RON 10 60 RON 10 60 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2009
    ISBN: AR-LAA-PRMDND-09-N-001
    Pagini: 176
  • Sumki de Amos Oz
    29,13 RON 30 66 RON 30 66 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: August 2024
    ISBN: 9786060975410
    Pagini: 120
  • Al zecelea om de Graham Greene
    37,99 RON 39 99 RON 39 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: June 2015
    ISBN: LI-GRG-AL00ZO-15-N-001
    Pagini: 144
  • Arta conversaţiei (Vol. 1) de Ileana Vulpescu
    47,57 RON 52 86 RON 52 86 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: January 2010
    ISBN: 978-606-92086-2-5
    Pagini: 460
  • Un studiu stacojiu de Sir Arthur Conan Doyle
    13,22 RON 14 69 RON 14 69 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: May 2014
    ISBN: AP-ACD-UN00SS-14-N-001
    Pagini: 125
  • Marele Gatsby de Francis Scott Fitzgerald
    24,52 RON 30 65 RON 30 65 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2014
    ISBN: RA-FSF-MARELG-14-N-001
    Pagini: 256
  • 23,79 RON 26 43 RON 26 43 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2012
    ISBN: MO-WIS-VUNDVC-13-N-001
    Pagini: 222
  • Viața lui Pi de Yann Martel
    35,10 RON 36 95 RON 36 95 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: August 2014
    ISBN: 978-973-46-4789-7
    Pagini: 384
  • Marin Sorescu. Opere (Vol. VI) Romane, Proză scurtă de Academia Română, Marin Sorescu
    54,83 RON 57 72 RON 57 72 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2004
    ISBN: FN-ARM-MSOVVR-05-N-001
    Pagini: 1240