„Aș atrage atenția, în primul rând, asupra mobilității lui Varujan Vosganian, care se mișcă fără efort de pe teritoriul romanului total (care este Cartea șoaptelor) pe cel al eseului memorialistic (reprezentat de Dublu autoportret), iar de aici, între frontierele Proemelor, adică al poemului în proză. Această disponibilitate de factură postmodernă relativizează granițele dintre genuri, trădând o aspirație către găsirea, prin literatură, a unității originare a ființei. Aspirație care este și a lui Varujan Vosganian însuși, scriitor preocupat de problematica memoriei și de „blestematele chestiuni insolubile“ ale condiției umane: toate cele trei capitole ale insolitei sale trilogii sunt, în fond, niște discursuri despre memorie și despre umanitatea concentrată sau adăpostită în ea.”
Răzvan VONCU
II
Am moștenit de la ai mei dreptul de a avea amintiri pe care ei n-au avut timp să le uite, mi-au lăsat amintirile moștenire așa cum mi-au lăsat casa părintească și curtea, cireșul din fundul grădinii, hainele agăţate în cui care-i așteaptă încă să se întoarcă, mormintele din cimitirul de peste calea ferată, pozele în care erau cei ce nu mai erau
De la ai mei am moștenit tenul smead și ochii umbroși, sprâncenele arcuite și negre, sângele care nu se face cerc, să se odihnească, de la ai mei am moștenit viața cu nostalgiile și nădejdile ei, și tot de la ei am moștenit moartea
Am moștenit de la ai mei dreptul de a avea amintiri pe care n-au avut timp să le uite, deși ei n-ar fi vrut să se întâmple asta, pentru binele meu.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota