Bug Jargal

Victor Marie Hugo se naște la Besancon în 1802, în plină campanie napoleoniană. Tatăl lui, Joseph-Leopold-Sigisbert Hugo, va fi conte, general al Imperiului și guvernator al Madridului sub Bonaparte. După retragerea din Spania este degradat și îndepărtat din armată, iar mai târziu datorează repunerea în funcție celebrității fiului său.

Hugo studiază la liceul Louis le Grand din Paris și debutează devreme, în 1822, cu placheta de poeme Odes et poesies diverses, care îi asigură o stipendie regală de 2000 de franci.

În 1830, anul punerii în scenă a piesei Hernani, devine în mod oficial purtătorul de stindard al romantismului, susținut de Gautier, Nerval și Dumas. Publică apoi în ritm susținut: piese de teatru, romane (Notre-Dame de Paris), poezie. Capodopera lui romantică, Ruy Blas apare în 1838.

Este celebru și în 1941, la doar 39 de ani, primește un fotoliu la Academia Franceză. Fără să abandoneze literatura, intră în politică, pe care o face cu pasiune: este numit Pair al Franței în 1845, însă își afirmă vederile de republican; este ales în Adunarea Constituantă în 1848, dar atacă regimul lui Ludovic-Napoleon; se opune vehement loviturii de stat din decembrie 1851 și urcă pe baricade, ceea ce îi atrage un exil de două decenii.

La Bruxelles publică Napoleon le petit și e obligat să părăsească Belgia. Se refugiază pe insula Jersey, e expulzat, apoi se stabilește pe insula vecină, Guernsey, unde cumpără o casă cu drepturile de autor de la Contemplations. Izolarea îi dă prilejul să scrie mult: Histoire d'une crime, Les Chatiments, La Legende des siecles și mai ales marile sale romane Les miserables (începută în 1845, publicată cu un succes enorm în 1862, este una dintre cele mai citite cărți ale lumii), Les Travailleurs de la mer (1866), L'Homme qui rit (1869) etc.

Se întoarce în Franța abia după înfrângerea de la Sedan, în septembrie 1870, întâmpinat la gară de o mulțime entuziastă. Deputat din februarie 1871, dezaprobă insurecția comunarzilor, însă ridică glasul pentru abolirea pedepsei cu moartea. În 1876 e ales senator. În 1882, octogenar, este sărbătorit ca un erou: 600 000 de oameni trec prin fața casei sale de pe Avenue d'Eylau (din 1885 Avenue Victor Hugo).

Moare în 1885 și are parte de funeralii grandioase la care participa 2 000 000 de francezi. Cu trei zile înainte să se stingă din viață, scrie ultimele cuvinte: Aimer, c'est agir.