Un SF care a sfidat granițele propriei epoci, surprinzându-și și îngrozindu-și cititorii de două secole încoace.
Scrisă între 1895 și 1897 și publicată în foileton, și abia în 1898 sub formă de roman, Războiul lumilor este prototipul scrierilor science-fiction despre invazii extraterestre, în el Wells anticipând, avant la lettre, multe dintre tehnologiile încă neinventate în epoca lui, precum armele cu raze laser. Imaginând o specie marțiană care vine să cucerească Pământul pentru resursele sale, Wells reușește, prin intermediul naratorului nenumit, să creeze o atmosferă terifiantă a ceea ce par a fi ultimele zile ale rasei omenești, amenințată de distrugerea în masă de către niște ființe străine, în aparență mult mai inteligente ca noi.
Conflictul capătă proporții nemaivăzute, în timp ce supraviețuitorii încearcă să scape cu viață, din ce în ce mai conștienți de micimea lor. Pe fundalul invaziei, din observațiile naratorului răzbat și comentarii la adresa teoriei evoluției, a imperialismului și a colonizării, precum și fricile, superstițiile și practicile predilecte epocii victoriene.
Un roman de referință al literaturii clasice SF care încă surprinde generațiile de azi.
Alte titluri de
Herbert George Wells:
Războiul lumilor
, Mondoro , colecţia Colecția de aventuri SF
Mașina timpului. Povestea lui Plattner
, Gramar, Mondoro , colecţia Colecția de aventuri SF
Omul invizibil
, Gramar , colecţia Colecția de aventuri SF
Primii oameni în Lună
, Eagle
Primii oameni în Lună
, Gramar, Mondoro , colecţia Colecția de aventuri SF
Mașina timpului
, Corint , colecţia Bibliografie școlară
Omul invizibil
, Paladin , colecţia Serie de autor Herbert George Wells
Mașina timpului
, Art , colecţia Serie de autor Herbert George Wells
Scurtă istorie a lumii
, Paul Editions
Alte titluri de
Dragoș Zetu:
Winesburg, Ohio
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Turcia între nebunie și melancolie
, Corint , colecţia Corint Istorie
Profesorul
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Tunelurile terorii. Războiul dintre Hamas și Israel
, Corint , colecţia Corint Istorie
Capitolul lipsă. Dragoste și dramă în România interbelică
, Corint , colecţia Corint Fiction
Bâlciul deșertăciunilor (vol. 1 și vol. 2)
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Villette
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Mănăstirea Northanger
, Corint
Parcul Mansfield
, Corint , colecţia Corint Clasici ai Literaturii
Alte titluri de
Cristina Jinga:
Blestemul Vraciului (Vol. 2)
, Corint Junior
Secretul Vraciului (Vol. 3)
, Corint Junior
Ucenicul Vraciului (Vol. 1)
, Corint Junior
Castelul cu dragoni
, Corint Junior
Palatul Prinţeselor
, Corint Junior
Tunelele sângelui
, Corint Junior
Răfuiala (Vol. 3)
, Leda , colecţia Fantasy Leda
Răfuiala (Vol. 3)
, Leda , colecţia Fantasy Leda
Orașul de Sticlă (Vol. 3)
, Leda , colecţia Fantasy Leda
Clubul V
, Leda
Aniversare cu năbădăi
, Leda
Marile speranţe
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Tess d’Urberville
, Corint
Orașul îngerilor căzuți (Vol. 4)
, Leda , colecţia Fantasy Leda
Fete strălucitoare
, Leda , colecţia Fantasy Leda
Te aștept (Vol. 1)
, Epica Publishing
Constance
, Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor
, Trei
Comoara din insulă
, Corint , colecţia Bibliografie școlară
Orașul sufletelor pierdute (Vol. 5)
, Leda , colecţia Fantasy Leda
Departe de lumea dezlănţuită
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Contele de Monte-Cristo (2 volume)
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Isla și Fericirea până la adânci bătrâneți
, Epica Publishing
Tunelul Eului
, Humanitas , colecţia Paşi peste graniţe
Lélia
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Oraşul focului ceresc (Vol. 6)
, Leda , colecţia Fantasy Leda
În 15 minute psiholog
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Romantism, pasiune, scandal
, Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Născută din fum și os (Vol.1)
, Epica Publishing , colecţia EpicWave
Povestea lui Slither (Vol. 11)
, Corint Junior
Misterul gemenelor
, Leda , colecţia Leda Edge
Carmilla și alte nuvele
, Corint , colecţia Bibliografie școlară
Înapoi la normalitate
, Trei , colecţia Psihologie Practică pentru Părinți
Fetița care a salvat Crăciunul (Vol. 2) HC
, Nemira , colecţia Nemi
Cum să vorbești dragoneza (Vol. 3)
, Nemira , colecţia Nemi
Mintea supraumană
, Humanitas , colecţia Humanitas | Ştiinţă
Urmașii de sânge și os (Vol. 1)
, Epica Publishing
Harta care mă duce la tine
, Litera , colecţia Blue Moon
Harta care mă duce la tine (Carte pentru toți)
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Eu și Moș Crăciun (Vol. 3) HC
, Nemira , colecţia Nemi
Eu și Moș Crăciun (Vol. 3) PB
, Nemira , colecţia Nemi
Vrăjitorii de odinioară
, Nemira , colecţia Nemi
Cum să fentezi blestemul unui dragon
, Nemira , colecţia Nemi
Partea luminoasă a părţii întunecate
, Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Marele Gatsby (Carte pentru toți)
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Tess d'Urberville
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Nevermoor (Vol. 1)
, Nemira , colecţia Nemi
Sabia lui Ruby
, Epica Publishing , colecţia Hugs!
Marea întrebare a micului cameleon
, Epica Publishing , colecţia Hugs!
Recunoștință
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Wundersmith (Vol. 2)
, Nemira , colecţia Nemi
Logodnicii
, Leda , colecţia Leda Edge
Zei și monștri (Vol. 3)
, CORINTeens
Orașul Oaselor (Vol. 1)
, Leda , colecţia Leda Edge
Orașul de Cenușă (Vol. 2)
, Leda , colecţia Leda Edge
La soarele neîmblânzit
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Asul de pică
, Bookzone
Lanţul de fier (Vol. 2)
, Leda , colecţia Leda Edge
Fete strălucitoare
, Leda , colecţia Leda Bazaar
N.E.O. 1. Căderea soarelui de fier
, Polirom , colecţia Polirom Junior
Invocarea Luminii (Vol. 3)
, Nemira , colecţia Armada
Adunarea umbrelor (Vol. 2)
, Nemira , colecţia Armada
Partea întunecată a magiei (Vol. 1)
, Nemira , colecţia Armada
Fuga de libertate
, Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Fetița care a salvat Crăciunul (Vol. 2) PB
, Nemira , colecţia Nemi
Nimic nu mi te poate șterge din minte
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Portretul unei doamne
, Corint , colecţia Corint Clasici ai Literaturii
Contele de Monte-Cristo (2 volume)
, Corint , colecţia Corint Clasici ai Literaturii
Marile speranțe I (Vol. 55)
, Litera
Creanga de aur
, Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Marile speranțe II (Vol. 56)
, Litera
Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Lanțul de spini (Vol. 3)
, Leda , colecţia Leda Edge
N.E.O. 2. Cele două castele
, Polirom , colecţia Polirom Junior
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota