„Teologilor încruntaţi şi schimnici, Teodor Baconschi face să le succeadă, în cultura noastră, zâmbetul urban şi bine-crescut al teologului de lume. Deloc întâmplător, anume «râsului patriarhilor» i-a dedicat Baconschi, la începuturile sale, un studiu erudit şi savant. Scriitor fluent, condescendent şi aulic, el practică un umanism destins şi informat, cu gravităţi amuzate şi politeţi uneori persiflante, ce trădează un scepticism faţă de lume şi lucruri pe care calma şi statornica sa credinţă în ortodoxie, creştinism şi Biserică nu îl poate nici ascunde, nici înlătura. Fraza sa bine scrisă şi aşezată, închegată din toate încheieturile şi prinsă la patru ace cu toate încuietorile e frisonată de nervurile inteligent trasate ale calificativelor, care o pun în mişcare prin înţepăturile câte unui adjectiv când maliţios, când amuzat, când glacial. Multe formulări sunt memorabile, în stilul clasic francez al contrastelor care scot caracterizarea din jocul anulărilor şi al contradicţiei. Prin sunetul său de fond, scrisul lui Baconschi sugerează o natură funciarmente serioasă, care însă, prin liniile ei melodice şi unele sunete mai înalte, aduce la lumina reflectoarelor, în plină scenă, un temperament jovial şi dispus la amuzamente. De aici armoniile atrăgătoare şi cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar şi când sunt dificile. Îl ajută talentul diplomatic, care valsează elegant cu aporiile. Deşi scrisul lui Baconschi e de atitudine şi mobilizează în formularea judecăţilor-convingeri, proza lui e mai presus de orice politicoasă, urbană, civilă, debonară. Din punctul de vedere al lucidităţii, Baconschi este întru totul occidental, dar unul care a rămas în fondul său afectiv, din gust şi înclinaţie, dar poate şi din orgoliu, un oriental. Ca orice oriental, ştie de toate şi din toate; ca un occidental, le ştie temeinic şi cu relativism critic. Nimic nu îl convinge până la capăt, adică până la schimbarea vieţii, dar asta pe un fond de credinţă statornică în Dumnezeu, care ilustrează perfect, am impresia, geniul religios care ne e specific nouă, românilor: să porţi o credinţă absolută ducând o viaţă relativă.” - H.-R. Patapievici
„Genul eseistic a punctat modernitatea – de la Montaigne la Matthew Arnold – reuşind să supravieţuiască în atmosfera versatilă a postmodernităţii, căreia îi corespunde prin concizie, curiozitate politropică şi montaj fragmentar. El figurează literar accelerarea timpului istoric, dispersia cognitivă şi confluenţele interdisciplinare, celebrând implicit un anume hedonism al tatonării sugestive. Fidel obiceiului de a-mi reuni periodic, în volum, textele altminteri blocate în efemeride, le-am strâns în cel de faţă pe cele din ultimii ani, apărute iniţial în săptămânalul cultural Dilema veche. Cititorii vor regăsi aici registrele unor centre de interes (pentru mine) definitorii: relaţia noastră cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios şi cu marile cărţi.” - Teodor Baconschi
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota