Dumnezeul meu

Iisus este curăția, lumina, sfințenia de care nu se atinge, nici nu se apropie nimic urât mirositor, păcătos. De aceea, singura șansă este aceea de a alerga spre Hristos, de a‑L apuca de picioare, de a nu‑L lăsa și de a sta lângă El. Domnul să ne fie în inimă, și gândul – tot acolo. Și când păcatul te ademenește – alergi înăuntru, acolo unde e Hristos, și nu te depărtezi de El. Gânduri îți dau târcoale, zbiară ca niște lei înfuriați, dar nu se pot apropia, pentru că se tem numai de Domnul; de tine nu le este frică, oricât de curajos ai fi. Oricât de mult ai crede în tine, oricât te‑ai strădui, nu poți nimic. Doar aleargă spre Hristos, închide ochii și rămâi la picioarele Lui. Gândurile umblă de jur‑împrejur, se întărâtă, dar nu se pot apropia și pleacă. O altă cale nu există.

Cel mai important este Hristos. Rugăciunea – de dragul lui Hristos, ascultarea – de dragul lui Hristos, nevoințele – de dragul lui Hristos, lectura – de dragul lui Hristos, slujbele – de dragul lui Hristos. Dacă nu e Hristos, toate acestea – raportate la veșnicie – nu sunt nimic altceva decât niște activități lipsite de conținut, căci în veșnicie putem intra numai cu Hristos – El este viața veșnică. Toate celelalte sunt goale. Atunci când rugăciunea se face în inimă, nu mai spui niște cuvinte, ci te adresezi direct Persoanei Sale. La fiecare rugăciune, la fiecare îmbinare de cuvinte, ai o întâlnire. Orice lucrare duhovnicească trebuie să ducă la Hristos. Altminteri se transformă într‑o practică duhovnicească oarecare, în tehnici care s‑ar putea să ne aducă reușită parțială, dar vor fi străine de desăvârșire, pentru că aceasta e posibilă numai întru Hristos. „Doamne, Iisuse Hristoase...” și El vine. Neîncetat El. Acesta este scopul rugăciunii.