Această lucrare propune o cercetare științifică aprofundată a fenomenului dezinformării din mediul online, cu accent pe particularitățile spațiului socio-cultural românesc. Printr-o abordare interdisciplinară, autoarea analizează atât dimensiunea tehnologică a fenomenului, cât și mecanismele psihologice și sociale care influențează vulnerabilitatea sau, dimpotrivă, reziliența oamenilor în fața acestei patologii comunicaționale.
Cercetarea urmărește evoluțiile spațiului mediatic contemporan și impactul tehnologiilor asupra noului ecosistem informațional, evidențiind totodată efectele acestora asupra comportamentului uman.
Pentru investigarea fenomenului, autoarea folosește o metodologie mixtă, care îmbină metode cantitative, prin sondaj de opinie, cu metode calitative, bazate pe interviuri semi-structurate cu experți în comunicare și mass-media. Demersul permite identificarea principalilor predictori ai susceptibilității la dezinformare și adaptarea soluțiilor propuse de specialiști pentru prevenirea și combaterea acesteia.
Volumul se adresează cititorilor interesați de dezinformare, comunicare, mass-media, tehnologie și comportament uman, precum și celor care doresc să înțeleagă mai bine transformările actuale ale spațiului mediatic și mecanismele care ne influențează raportarea la informația din mediul online.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota